Minciunile despre apartamente de vanzare

Am incercat sa vand casa. Si anul trecut si anul asta. Insa nu vindeam de dragul de a vinde, ci pentru a finanta cumpararea unei alte case. Adica vindeam o locuinta pentru a-mi cumpara alta. Am fost de mai multe ori aproape de indeplinirea vanzarii, dar de fiecare data nu am reusit sa inchei treaba, insa nu din cauza mea.

DAR, am auzit atat de multe asa-zise motive pentru care nu pot sa vand, ca pot sa scriu o carte. Dar nu am scris-o (inca), ci am preferat sa iau pe rand motivele lor cel putin … si sa spun adevarul despre apartamentele de vanzare.

Am luat ca baza articolul asta: http://www.blogulimobiliar.ro/de-ce-nu-se-vand-unele-locuinte/ , unul dintre multele articole pline de minciuni scrise si promovate de catre agentii imobiliari.

Zice nenea asta, agent imobiliar, evident, ca:

“Odata inceput procesul de vanzare al locuintei, telefonul incepe sa sune iar zeci de agenti imobiliari iti vor prezenta portofoliul lor de clienti, pentru ca intr-un final doar 5-7 potentiali clienti sa-ti treaca pragul.”

Zau? Pai unde sunt agentii aia, ca ii mananc! Eu m-am rugat de agentii imobiliari sa imi vina cu cineva! Le-am promis si le-am dat si in scris ca le dau comision mai mare decat au cerut daca imi gasesc cumparator! 2-3 dintre ei au adus cate un client care habar nu avea ce cauta la mine in casa si atat!

ATAT!

Nici vorba de portofoliu de clienti, nici vorba de clienti interesati sa cumpere! Toate persoanele care mi-au intrat in casa de mana cu un agent imobiliar erau veniti sa admire apartamente de vanzare, sa faca comparatii intre un apartament de 3 camere si unul de 2 camere ori pur si simplu aveau chef sa insulte pe cineva! Nici nu s-a pus problema sa vina vreun agent imobiliar cu un client care vroia sa cumpere o locuinta. Aici nu refer la casa mea, ci la orice alta casa – persoanele care au venit NU AVEAU INTENTIA sa cumpere o locuinta!

Trecem mai departe si gasim in articol “Lipsa de flexibilitate a proprietarului”

Da, este adevarat ca orice vanzator propune un pret, dar vanzarea se incheie cu alt pret. Total de acord! Dar de aici si pana la a face propuneri “deocheate”, de genul “mai lasati 15.000 de euro si cumpar” e cale lunga! Foarte lunga, dragi agenti imobiliari si asa-zisi clienti!

Am pus apartamentul meu la un pret care imi permitea sa negociez, stiind ca il voi vinde cu 3.000 euro mai ieftin, ca sa vezi, tocmai la valoarea reala, pe care o cunosc foarte bine.

Dar vine agentul imobiliar si imi reproseaza cu cea mai mare aroganta ca pretul este prea mare si ma “sfatuieste” sa il las cu 7.000 euro mai jos. Adica ajungem ca un apartament scos la vanzare cu 60.000, a carui valoare reala este 57.000 sa il vindem cu 50.000!

Zau? Pai, gaseteste-mi si mie un super-deal ca asta, sa pot sa cumpar alta locuinta SUB VALOAREA ei reala!

Aaa, stai, nu se poate, fiindca apartamente de vanzare se gasesc doar la “alte preturi”, in viziunea agentului imobiliar. Pai, in cazul asta, nu am nevoie de tine, multumesc.

Poate ar trebui sa afle si agentul imobiliar ca Pretul unei case nu se reduce la negociere cu mai mult de 2-3%!!!

Mai departe cu miniunile agentilor imobiliari: “Potentialii clienti din aria de acoperire a agentului tau imobiliar nu sunt de acord cu pretul tau de vanzare”

Nici nu ma astept sa fie, ma astept sa vina sa negociem. Unde sunt acei clienti interesati sa cumpere o locuinta? Nu sunt! Nu sunt, fiindca nu ii intereseaza sa cumpere!

Atunci cand te intereseaza NEGOCIEZI! NEGOCIEZI pretul si incerci sa il aduci la pretul la care vrei tu sa cumperi, nu abandonezi! Another one busted!

Urmatoarele motive aduse in discutie sunt pertinente, fiind vorba despre starea neadecvata a casei, din punct de vedere al curateniei, al ambientului general, cat si despre lipsa promovarii suficiente.

In cazul meu, nu se pune problema de ambient neplacut, dar in ce priveste promovarea, agentul imobiliar este responsabil. Corect? Corect!

Cat timp acest agent imobiliar vine cu persoane care nu sunt in “target”, degeaba vine.

Cateva exemple reale din experienta mea, toti adusi de catre agenti imobiliari:

1. barbat singur, cauta casa; intra, vede, ii place, dar imi spune ca el nu are ce face cu 3 camere, asa ca sa las pretul la nivel de 2 camere. POFTIM????
2. femeie singura, clar foarte instarita; vine, se uita in jur, ii pute casa – probabil a Dolce Gabbana The One, ca alt miros nu era in casa – imi spune ca ea sta in vila cu piscina si podea de marmura, deci nu o sa vand in veci casa mea cu gresie ieftina, din care iesi pe un palier cu ghena. CE MAMA NAIBII CAUTI LA MINE IN CASA, FEMEIE?
3. cuplu, sunt clar foarte impresionati de casa, dar cand intreb despre negociere aflu cu stupoare ca au venit sa afle ce inseamna confort I la 3 camere; saracii, vor cumpara un apartament de 2 camere, confort II, cu 30.000 euro, dar au venit cu agentul sa vada cum arata o locuinta de 60.000euro – asa, pentru comparatie...
4. cuplu, el studiaza atent casa, apoi incepe sa intrebe: “in camara se poate aduce teava de apa? In balcon se poate aduce teava de gaz? Pot sa sparg peretele comun cu iluminatorul? Nu? Hai, ca nu ne intereseaza!” DIN NOU, CE CAUTI IN CASA MEA? MARS SI CONSTRUIESTE-TI SINGUR CASA!

Nu trebuie sa fii agent imobiliar sa iti dai seama ca apartamente de vanzare cu 3 camere, situate in fata unei scoli, gradinite, langa parc, piata si policlinica sunt exact ce cauta familiile cu copii. Mi-a venit vreun agent cu asemenea potential client? NU!

Timpul trece, clientii nu apar si pac! imi vine agentul cu placa “aaa, nu se vinde, e de mult pe piata, e ceva in neregula, nu intereseaza pe nimeni, scadeti pretul cu 10.000, altfel nu aveti sanse!”
Ai, nu zau!



Cam astea sunt minciunile cu care va duc de nas (unii dintre) agentii imobiliari, asadar mare atentie cu cine conlucrati cand vreti sa tranzactionati o locuinta.

„Ii deranjezi! Pleaca!”

„Ii deranjezi! Pleaca!” Asa s-au incheiat 5 ani de minciuni.

Ce poti sa mai spui cand oamenii pe care ii admiri, pardon, admirai, te arunca ca pe un gunoi, fara sa aiba macar obrazul sa iti spuna in fata sa pleci?

Putin spre nimic, chiar daca mintea si sufletul iti sunt inundate de ganduri. Ieri s-a incheiat un capitol al vietii mele – inca unul, se tot incheie, dar nu se deschinde nici unul. 5 ani in care am trait multe rele si singurele momente frumoase erau legate de o mana de oameni care ma faceau sa vad luminita de la capatul tunelului printre cele mai sumbre ganduri.

Dar iata ca totul a fost o minciuna. Acum... cum sa arunci tot ce ai trait in 5 ani? Cum sa arunc toate vorbele intelepte pe care mi le-au spus? Ia de arunca in vant “Nu te lasa!”, ia de arunca “O sa fie bine, ai sa vezi!”... tocmai ceea ce m-a facut sa-mi revin dintr-o depresie crunta.

Dar nici zambetele si pupaturile nu au fost reale. Nici vorbele cu talc despre nesimtirea musteriilor de la volan, care se poarta ca in viata nu au fost reale.

Nici nimic!

“Hai, mai stai, ca urmeaza momentul meu!” nici asta nu a fost reala. Daca stau bine sa ma gandesc, poate nici discutia legata de procesul de insolventa nu a fost reala. Poate a vrut doar sa ma faca sa cred ca nu am nici o sansa. Cine mai poate sti?

Realitatea este ca deranjam. Ok, dar de ce nu mi-ati spus, dragilor? Cand toti stiati situatia mea si motivul pentru care imi petrec atatea ore cu voi, de ce nu mi-ati spus scurt si la obiect ca va deranjez? Va era rusine?

A, pardon, cineva care se plange altcuiva nu este rusinos, este doar, hm... cum se spune... nesimtit?... las?... nu stiu, oricum nu mai stiu nimic, tot ceea ce credeam ca este real s-a dovedit a fi minciuna. Stau si ma gandesc cum m-au suportat atatia oameni, cred ca sunt peste 20 de insi, fara sa aiba curajul sa imi spuna sa plec? Bine, poate nu deranjam atat de mult in anii trecuti, dar in ultimele patru luni? Nici macar unul dintre voi nu s-a uitat in ochii mei, sa imi spuna serios sa plec, fiindca deranjez.

Cand ma gandesc de cate ori am ras impreuna, am mancat impreuna, mai ca imi vine sa zic sa va stea in gat. Dar nu pot, nu ma lasa inima, ca inca este proasta si inca tine la voi.
Cand vad ultima postare inca mi se strange sufletul la gandul ca trei dintre oamenii pe care ii admiram puteau fi morti. Chiar, daca eram eu in clubul ala, dona cineva ceva pentru mine? Nu bani, sange, un gand bun, o rugaciune? Probabil ati fi gandit "ce bine ca am scapat de ea, acum nu ne mai deranjeaza!".

Asa cadou de Craciun, mai rar...

Nu cred in minuni... Cred in minuni!

Nu cred in miracole. Nu cred in icoane care plang ori obiecte care se misca prin biserica in mod miraculos. Nu cred in moastele frecate cu chiloti si scuipate bine de toti enoriasii amatori de primit lucruri moca.

Dar cred in minunile adevarate. Iar luni am realizat ca aceste minuni adevarate sunt langa noi. Cum poti sa denumesti un om care nu mai avea nici o sansa de supravietuire iar acum rade, vorbeste si munceste? O minune! Un Lazar!

Cum poti sa denumesti gandul care i-a tinut in casa pe doi oameni care trebuiau sa fie in Colectiv in acea noapte? O minune!

Nu exista putere controlata de noi, oamenii, care sa poata sa-ti dea forta de a te trezi dintr-o coma potential fatala si sa functionezi ca un om normal dupa cateva luni. Da, exista medici, aparate si proceduri, dar uneori toate dau gres si totul se termina sub pamant. Insa acei cativa care trec peste scoruri de 6 sau 3 sunt cu adevarat minuni.

Atunci cand inima te indeamna sa pleci de acasa, dar un gand, un simplu “mai bine stau acasa azi” te tine intre patru pereti, in siguranta, este actiunea unei forte pe care noi, crestinii, o numim Dumnezeu. Iar rezultatul este o minune.

Da, luni am fost langa patru minuni adevarate. I-am vazut vorbind, razand si m-am bucurat de compania lor. Astea sunt minunile adevarate, cele care merg printre noi si isi continua viata datorita unor forte inexplicabile!

Nu mai credeti in icoane care plang cu lacrimi de glicerina! Credeti in minunile vii de langa voi!

Facerea de bine miroase a ranced

Ati auzit de baietii destepti care se ocupa de programul Uleiosul? Oamenii astia, vreo 2-3 la numar, aduna ulei folosit si salveaza mediul. Ii poate cunoaste toata lumea daca acceseaza siteul lor, cu acelasi nume. Frumos, pana aici.

Si nobil si bla, bla, toate cele.

Dar ce fac ei cu uleiul folosit? Unde il duc? Cat costa serviciul de colectare?

Spiritul antreprenorial este strong cu romanul, asa ca prima impresie este ca baietii au un fel societate caritabila, menita sa salveze mediul de litri intregi de ulei ars, folosit de gospodine ori de shaormerii la prajit cartofi, este clar falsa! Stai un pic si gandeste-te: de ce sa faca un roman ceva GRATIS? De ce sa munceasca un roman GRATIS? De ce sa ajute un roman GRATIS?

Pai, nu e gratis! Baietii destepti fug si aduna uleiul folosit din toata capitala, gratis, fac pe “bunul samaritean” fata de toata lumea, mai ales de presa, in special de fauna din Kanal D, apoi VAND uleiul catre tari straine.

Da, il VAND! Iar tarile respective il filtreaza si il folosesc drept combustibil bio.

Hai un pas in spate, sa revedem pictura de ansamblu.

Romanii cumpara ulei, il folosesc la prajit, ii suna pe baietii destepti de la Uleiosul, ei vin sa il colecteze, apoi il vand in strainatate, unde uleiul ajunge carburant ecologic.

Adica pierdem de doua ori: o data cand gospodina ii da GRATIS uleiul baiatului destept, o data cand pierdem sansa de a ne produce combustibil ecologic din uleiul folosit.

Unde-i caritatea in proiectul Uleiosul? Ascunsa bine, incuiata si cheia de mult topita in focul maratonului dupa bani! Baietii destepti care aduna uleiul nu o fac degeaba, cum vor sa dea impresia si nici nu au vreo grija pentru mediul inconjurator, cum declara in toata presa de zor. Daca erau atat de atasati de mediul inconjurator pastrau uleiul si il transformau in combustibil ecologic pentru Romania, nu pentru straini.

Inainte sa te grabesti sa ii suni pe astia, sa-ti colecteze uleiul folosit gandeste-te bine daca vrei sa bagi bani in buzunarele lor si daca vrei sa salvezi mediul inconjurator din tarile straine. Daca avantajele pe care le ai din aceasta poveste merita sa colectezi si sa donezi uleiul, go ahead!

Soc in lumea crestina! In plin sezon de pupat moaste apar “sfintii de silicon”

Soc si groaza pentru crestinii aflati in plin sezon de supt, pupat si scuipat moaste: cercetatorii britanici au inventat moastele din silicon. Acestea arata si se imbiba cu saliva la fel ca moastele originale. Singura diferenta o constituie faptul ca siliconul respinge o parte dintre streptococi.

Astfel, pe un set de moaste originale, pupate in medie de 3500 de credinciosi romani se gasesc toate tipurile de streptococi cunoscuti la ora actuala in lume, in numar de cateva sute, plus cateva specii inca necunoscute cercetatorilor. Prin comparatie, pe “sfintii de silicon” se pot gasi doar cantitati mari de tanin, provenit de la vinul de impartasanie consumat de enoriasi si botox, provenit de la parasutele care au confundat baia lui Leo de la Strehaia cu biserica, ambele avand la usa o coada lunga de persoane care isi dau check-in si isi fac selfie cu botic.

Ramanand in zona noutatilor legate de moaste, avem si o stire 100% romaneasca: s-a anuntat deschiderea bisericilor cu moaste traditionale din Marginimea Sibiului. 100% bio, acestea sunt cu doua marimi mai mici decat cele netraditionale, iar pentru a fi siguri de veridicitatea acestora credinciosii pupatori trebuie doar sa ridice patrafirul care le acopera si sa caute marca “Made in China”.

Singurul mod in care pelerinii pupatori de moaste se pot apara de pupatul “sfintilor de silicon” este sa mearga la serviciu.

Sex dur 2015

Bancul zilei, inspirat de o discutie intre adolescente, azi in 41. Enjoy!

De ce nu-si gasesc tinerii de munca in Romania

De fapt acest articol explica bine de ce nu-si gaseste nimeni de lucru in Romania si preferam sa lucram cu straini, fie din tara noastra, fie plecand in strainatate. Am vorbit aici despre ultima “patanie” cu angajatorii romani, dar experienta mea este vasta in domeniu, din pacate, iar concluziile le-am tras de pe urma tuturor intalnirilor pe care le-am avut cu angajatori romani si straini.

Zilele trecute am fost la un interviu-discutie despre o noua colaborare. Din punctul meu de vedere a fost o discutie, sa vedem ce avem fiecare in minte, din punctul lor de vedere a fost in interviu. Aici deja apare o problema: recrutorul sau ajutorul ei, ca am impresia ca nu a fost aceasi persoana care s-a ocupat de tot procesul, apropo de ce ziceam despre munca in echipa, m-a contactat via Linkedin. Acolo am un CV foarte complet, unde apare tot ce am lucrat pana in acest moment, plus cateva articole, care pot fi luate drept referinta, daca linkurile nu ii ajung cuiva interesat de munca mea.

Oamenii ma intreaba daca ma intereseaza si ma cheama la discutii.

La discutie evaluatoarea se purta de parca nu avea habar de activitatea mea, exact ca un recrutor caruia ii vin 10-12 insi pe zi si trebuie sa aleaga unul dintre ei, fara sa le fi citit CV la vreunul dintre ei.

Trecem si peste asta, dar cand fatuca se leaga de “ce ati mai scris in domeniu pana acum” incep sa sune clopotele care anunta esecul intregii discutii. Daca voi m-ati ales pentru proiectul vostru, asa cum v-ati laudat cand m-ati contactat prima data, de ce mai intrebi ce tangenta am cu domeniul vostru? Ai vazut, sau, ar fi trebuit sa vezi, tu ori colegul tau, ca nu apare nici un fel de activitate strict pe domeniul vostru. Ce sens mai are intrebarea?

Nici unul, fiindca se presupune ca sunteti interesati sa colaboram si va asteptati sa ma adaptez cerintelor.

Dupa ce am evitat cu eleganta sa ii servesc un calup de ironii marca Catzaveica Carcotasa, tipa insista cu intrebarile non-sens. “Ce cursuri de specialitate aveti?” Poftim??? Fata draga, tu ai macar habar cu cine stai de vorba? Te intereseaza sa am cursuri sau sa fiu in starea sa-ti duc proiectul la capat? Experienta pe care o am iti spune ceva? Nu prea, din moment ce pentru ea conteaza cursurile.

In urma discutiei am ramas cu un gust amar si fara pic de interes pentru proiectul lor, mai ales ca graba de a colabora cu cineva pe care au aratat-o la inceput disparuse complet la momentul discutiei.

Dar am ramas cu o concluzie ferma: motivul pentru care nu poti sa iti gasesti de lucru in Romania este faptul ca recrutorii se agata de diverse chichite si practic refuza sa spuna lucrurilor pe nume. Asa ajungi la te trezesti peste trei luni de la prima aplicare la un job ca astepti a patra evaluare, timp in care tu nu ai cu ce sa cumperi paine.

Sa va zic si alternativa, cum se fac lucrurile in strainatate, unde lumea chiar lucreaza. Cand un angajator este interesat de o noua colaborare cauta pe LinkedIn. Cand gaseste pe cineva ale carui lucrari ii plac, il contacteaza. Daca omul este interesat de proiect, cei doi stabilesc realizarea unui draft. Daca acesta este pe placul ambelor parti, se negociaza salariul si incepe imediat colaborarea.

Nu exista “sa trimit la manager”, nu exista “ce cursuri ai”, nu exista “ce ai mai lucrat pe domeniu”. Daca nu a mai lucrat, o va face acum; daca nu are cursuri nu conteaza, fiindca conteaza sa fie in stare sa livreze un produs de calitate, conform cu cerintele angajatorului; nu exista a doua, treia, saptea discutie, fiindca managerul vrea produsul finit, nu Cvuri de analizat.

Un alt aspect care face diferenta intre a fi angajat si a nu fi angajat este negocierea salariului. Evident, salariul este mai mult plata per proiect, insa strainii intotdeauna negociaza! Vor sa fii tu, ca angajat, multumit – fiindca altfel nu iti vei da interesul, plus ca nu este nici placut nici usor sa lucrezi cu cineva care nu este multumit de remuneratie – si vor ca ei sa fie multumiti.

Prin comparatie, in Romania, esti intrebat cat vrei, recrutorul stramba din nas si asta este. In majoritatea cazurilor nici nu stii care este salariul pentru care aplici. Si, sa fim seriosi! Nu am ajuns la nivelul la care sa muncim de placere, fara sa ne gandim la salariu, cand suntem saraci lipiti.

In concluzie, angajatorul roman ramane sa-si digere munca in echipa, cursurile si cerintele salariale, pe cand angajatorul strain are parte de munca de calitate a romanilor. Fair play, nu?

Despre negociere si multe altele in relatia cu teroristul suprem

Tehnici de negociere. Metode de convingere. Psihologia si comportamentul de respingere.

Acum te astepti sa apara un articol despre criminalitate, politica ori chiar medicina psihiatrica (aia de la Spitalul 9), corect? Inseamna ca nu ai copii, fiindca toate cuvintele cheie de mai sus se regasesc pe orice site de parenting modern care se respecta.

Pentru restul muritorilor, noi, cei care nu avem un Goe de coada, parentingul asta se traduce prin a fi parinte. Mai exact:

parenting = the process of taking care of children until they are old enough to take care of themselves

in traducere:

parenting= procesul de a avea grija de copiii pana la varsta la care pot avea singuri grija de ei.

Treaba e destul de ambigua, dar, in mare, parentingul se refera la copii sub 18 ani. Revenind la cuvintele de inceput, de ce ai nevoie de asemenea cunostiinte ca sa-ti cresti copilul? Doar nu mergi la razboiul cu arme nucleare si trebuie sa convingi pe nenea Kim Jong-un sa nu apese butonul de detonare. Ori?...

Pai se pare ca situatia asta ar fi preferabila unui contact cu un kinder, daca esti un parinte modern si model. Parentingul si coach-ul de parenting (antrenor de cum sa-ti cresti copilul) promoveaza negocierea cu pruncul si satisfacerea tuturor poftelor. Plus rugarea acestuia sa faca diverse lucruri, ca sa nu - Doamne Fereste! - sa-l lezezi ori stresezi cumva.

Rezultatul se poate admira la tot pasul, iar Goe al lui Caragiale s-ar rusina de ce aude si vede la produsele parentingului modern. Dar, Caragiale nu a stiut de parenting, iar maica-sa l-a crescut babeste, cu bataie, fapt ce i-a daunat 100%, avand in vedere meseria pe care si-a ales-o. Auzi, sa fii scriitor?! Dara Einstein, ala cu teoria relativitatii... este evidenta lipsa parentingului si prezenta batailor in copilaria lui!

Deci, cum merge cu parentingul? Iata ce trebuie sa faci dupa normele parentingului modern in diverse situatii.

Stai la coada la medic sau orice alta coada si copilul vrea sa intre primul. Evident, il lasi, fiindca e copil si nu trebuie sa-i inhibi pornirile; doar nu vrei ca progenitura sa devina timida ori fricoasa. Oricum, termenul de asteptare nu exista in mintea copilului.

Esti la cumparaturi cu copilul si el vede o jucarie pe care o vrea; din pacate nu iti permiti jucaria, ii spui si el incepe sa tipe, tavalindu-se pe jos. In acest caz, expertii in parenting te sfatuiesc sa faci pe dracu-n paispe sa cumperi jucaria – nervozitatea dauneaza grav dezvoltarii copilului, nu trebuie sa il lasi sa astepte jucaria prea mult. Chiar daca achizitionarea jucariei presupune sa iei un credit ipotecar.

Urci in autobuz cu copilul iar el alearga la primul scaun liber si ii spune persoanei de langa el sa se ridice ca sa te asezi tu. Daca persoana nu se ridica, copilul incepe sa tipe, asurzind tot autobuzul. In acest caz trebuie sa faci presiuni asupra persoanei de langa copil sa se ridice cat mai urgent. De asemenea, daca copilul vrea sa stea la geam ori nu este de acord cu traseul, situatie in care se va manifesta tipand cat mai tare, nu trebuie sa il deranjezi. Un simplu “te rog sa taci” este de ajuns, altfel copilul se va stresa.

Atunci cand copilul isi exprima dezacordul fata de tine sau de ceea ce spui, parentingul te obliga sa negociezi cu cel mic. In urma negocierii se poate ajunge la un consens, urmand ca tu sa fii de acord cu copilul; daca nu se ajunge la consens iar cel mic devine violent, lasa-l sa se manifeste. Te va lovi, va injura, va spurca si huidui ca birjarii, apoi este posibil sa se calmeze. Sau sa nu se calmeze pana nu I se face pe plac. Niciodata sa nu incerci sa opresti copilul din exprimare, fie ea verbala ori non-verbala, deoarece el se va inhiba si nu se va mai dezvolta armonios.

Cea mai comuna situatie este aceea in care te intalnesti cu un cunoscut si incerci sa legi o conversatie, dar copilul se plictiseste si reclama clar acest fapt. Singurul lucru pe care il poti face este sa pleci cat mai repede catre parc. Daca copilul are alta dorinta, conformeaza-te.

In general, parentingul promoveaza actul de a cere aprobarea copilului in legatura cu orice faci. Daca vrei sa fii un parinte model trebuie sa ii ceri parerea copilului cand vrei sa iti schimbi lenjeria, jobul ori vrei sa te recasatoresti. Acest act nu este doar unul formal, ci si unul real – daca copilul nu este de acord cu actiunea pe care vrei sa o intreprinzi, trebuie sa renunti, deoarece este foarte important sa tii cont de parerea copilului. A, daca vrei sa-ti legi trompele neaparat sa-l intrebi pe copil daca este de acord!

Despre cat de eficient este parentingul, trebuie sa lasam beneficiarii directi sa vorbeasca, mai precis noile generatii, crescute cu rugaminti, nu cu bataie, lasate in libertate deplina pentru a se auto-forma. Avand in vedere cat de precoce sunt copiii, parentingul este un real success: pe vremea bunicii nu existau copii care sa injure inainte sa invete sa citeasca, nu existau scolari care fac sex in baie, nu existau liceeni cu copii care se duc sa fumeze un joint cand beau o sticla de vodka. E clar, parentingul chiar functioneaza!

Jurnalele Minecraft

Pentru jucatorii Minecraft, nu exista introducere, insa o sa spun cateva cuvinte despre primul capitol din prima mea carte din seria Jurnalele Minecraft.
Este povestea unui creeper. Unul modern, care adora sa face selfie si sa barfeasca cu prietenii, insa atunci cand se indragosteste de chipesul coleg nou, Endermanul Calamitate, asteapta-te la neasteptat!

Mai mult nu spun! Descoperiti singuri!

Jurnalele Minecraft - Povestea unui creeper

Şefuţul de Companie a fost identificat

Şefuţul de Companie
Tiranus Imbeciles

Specie pe cât de versatilă, pe atât de arogantă, Şefuţul te va trata mereu ca pe un sclav, dacă eşti subordonatul său, şi îşi va linge mereu cu dăruire superiorul direct. Dar asta numai până când dă de un şef şi mai mare, în faţa căruia îl va vorbi de rău pe cel pe care abia l-a lins, în speranţa că, doar-doar, îi va lua locul într-o bună zi. Stăpâneşte foarte bine tehnica avansării în haită, săpându-l constant pe masculul-Alfa, până la doborârea sa. Dacă eşti mai jos în poziţia clanului, ai mare grijă cum îţi etalezi inteligenţa, căci va face tot posibilul să se descotorosească de tine, de teamă să nu-i iei locul, fiind mai competent.

Exemplarul de referinta: Iulian Andrei

by Atlas de Mitocănie Urbană

Ce trebuie sa stii cand vinzi o casa (si cum le-am invatat eu pe pielea mea)

No, te-ai hotarat sa te muti din casuta ta mica si dragalasa, care a servit drept cuibusor de pornografii, pardon, actiuni sexy datatoare de placere. Sau vine rezultatul actiunii sexy si trebuie sa ii faci loc in casa ta mica, adica mai trebuie minim doua camere pentru patut, pampersi si alte chestii bebelesti.

Ok, pe scurt iti cumperi o casa noua si o vinzi pe cea veche.

Cu un singur search pe goagle ai lista cu actele care trebuie sa le iei de mot, pe langa cumparator/vanzator cand trebuie sa mergi la notar. Dar sezi cuminte, treaba e mai complexa decat crezi. Daca nu vrei sa te arzi si sa scoti din buzunar mai mult decat o sa ai vreodata salar in viata ta, uite-aici tot ce trebuie sa stii cand cumperi o casa si vinzi o alta.

Nu zic de aceleasi chestii care le gasesti peste tot, ci lucrurile alea marunte, de detaliu, care te usuca de bani daca nu le cunosti dinainte de a te apuca de treaba. Ca sa nu mai intind mult acest intro, iata lista completa de acte (a se citi probleme).

• actele casei tranzactionate: daca locuinta este nouta, probabil ca totul va merge simplu si usor, dar daca este vorba despre un apartament vechi, pregateste-te sa scoti bani din buzunar. Asta fiindca actele vechi nu sunt destul de lizibile pentru “ofiterii de credite” de la banca. Ce inseamna asta? Ca te vei duce matale sa scoti de la arhiva notarilor un duplicat al actului original, doar ca sa fie banca sigura ca originalul tau nu este contrafacut. Si da, am zic corect – sa fie banca sigura ca originalul tau este original. Fiindca duplicatul de la arhiva publica nu este mai lizibil decat al tau, 100%, cross my heart and all the stuff. Exceptie facand cazul in care actelor casei li s-a facut cald intr-o zi si s-au hotarat sa inoate intr-o piscina cu vopsea. Dar asta e alta poveste...
• procura: daca ai ghinionul sa nu fii proprietarul casei pe care o vinzi, iti trebuie procura. Evident, procura se face pentru ca proprietarul nu poate sa se ocupe de tranzactie din diverse motive; aici vine smecheria: ori faci procura in minim 5-6 exemplare, ori dai bani grasi pe copii legalizate. De ce? Fiindca una bucata procura necesara la savarsirea unei fapte va fi oprita de fiecare organ de stat la care ai nevoie de ea. Aia de la circa financiara o vor in original sa-ti dea certificatul fiscal (aici mai urmeaza o bucurie!), aia de la cadastru o vor in original, aia de la arhiva o vor in original... ai inteles unde bat.
• certifical fiscal: de asta s-ar putea sa ai nevoie de doua ori, chiar trei, deci pregateste trei procuri in original/copie legalizata daca nu esti proprietarul casei
• certificat energetic: asta e simplu, doar trebuie sa dai bani
• cadastru: asta e piatra de incercare dintr-o vanzare, daca nu il ai. Cadastrul trebuie sa aiba si incheiere de intabulare – uneori dosarele de cadastru nu au fost finalizate si nu au aceasta incheiere. Daca nu o ai, trebuie sa refaci tot cadastrul, caz in care ai nevoie de procura in original/copie legalizata ca sa obtii fiecare dintre urmatoarele acte: certificat fiscal, cerere de refacere cadastru, extras carte funciara, declaratie notariala (posibil sa scapi fara). Daca aia de la cadastru gresesc ceva la el, ai nevoie de alte doua procuri: una sa faci cerere de rectificare a greselii si inca una sa ridici cadastrul rectificat.

La cele de mai sus se adauga bolintinele si gata documentatia de vanzare. Dar, daca proprietarul este femeie, trebuie obligatoriu sa prezinti actele de casatorie, divort ori deces partner; daca casa este mostenita, trebuie sa vii cu certificatul de mostenitor. Iar daca proprieatarul are o varsta venerabila trebuie sa ii scoti certificat de la IML ca este in toate capacitatile la mansarda si este foarte posibil sa fie nevoie sa ii schimbi vechiul buletin-carticica cu unul nou.

Ca o mentiune, atunci cand vrei sa vinzi o casa veche care nu are cadastru, asteapta-te la imposibil: se pare ca locuintele au obiceiul de a intra la apa in timp, asa ca nu te mira daca noul releveu vine cu dimensiuni mult mai mici decat cele reale ale casei. Evident, asta poate sa duca la anularea vanzarii cu totul, fiindca bancile evalueaza casele dupa suprafata cand dau credite. Dar na, acum te legi de cativa metrii in plus sau minus? Sau de faptul ca dupa ce ai cheltuit cateva zeci de milioane nu mai poti sa vinzi?

Minciuna cu un credit ipotecar cu avans 0% de la Alpha Bank

Cand ceva este prea frumos sa fie adevarat, tocmai ai luat teapa

Sunt deja ani de cand incerc sa ma mut, dar am norocul sa dau doar de asa-zisi cumparatori care nu au nici cea mai mica dorinta de a cumpara o casa, ci vor sa se plimbe sa vada ce mai au altii in casa. Acum ceva vreme mi-a zambit soarta – credeam eu – si vine o persoana care era foarte hotarata sa cumpere. O vom numi A. Imi spune ca are un credit ipotecar cu avans 0 de la Alpha Bank.

Foarte fericita ca a prins promotia, foarte convinsa ca are preaprobare si tot ce trebuie.

A venea prin cunostiinte, cu recomandari de persoana serioasa, deci am verificat daca exista creditul pe site la Alpha Bank. Exista. Bun, toate panzele sus si facem actele. Ce presupune asta, va zic in alt articol, acum sa ne rezumam la credit.

Dupa doua luni si cheltuieli colosale A vine suparata si zice ca doar daca iese evaluarea casei la o suma supraevaluata are avans 0%, altfel are avans de 5%. Buun...

Trece timpul, vine evaluatorul si dupa zile lungi de asteptare, fix cu doua ore inainte de semnarea contractului final de vanzare, lui A ii respinge creditul pe motiv ca evaluarea a venit sub pret. Nu sub pretul calculat pentru supraevaluare, ci mult sub pretul pietei. Dupa paralizia initiala am aflat in sfarsit ce s-a intamplat: o minciuna sfruntata a celor de la Alpha Bank menita sa prinda clienti entuziasmati si fara experienta in d-ale creditelor, ca si A.

Explicatia pe larg:

Creditul cu avans 0% nu exista si nu are cum sa existe fiindca presupune o ineptie pe care cei de la banca nu o explica, tocmai in ideea de a prinde insi naivi.

Pentru a primi creditul respectiv cumparatorul trebuie sa gaseasca o casa a carei valoare sa fie cu 130% mai mare decat pretul de vanzare. Adica un mega-ultra chilipir!

Acum, cine este nebun sa vanda ceva cu 130% mai ieftin decat valuarea curenta??? Nimeni!

Asadar principiul de la care porneste creditul cu avans 0% de la Alpha Bank este deja o mare minciuna! O minciuna atent ticluita si bine ascunsa, fiindca initial, unui cumparator I se explica ca rolul supraevaluarii este acela de a recupera 1.000eur, contravaloarea taxelor notariale. Persoana A nu a inteles de ce, cum si de unde, dar nici nu mai conta pentru ea, fiindca se muta la casa ei in sfarsit.

Dar, dupa treaba cu respingerea creditului am fost si eu la banca, iar explicatia tampa data de o ASEista imfumurata a fost ACEEASI!!!

“Cand apartamentul este supraevaluat va recuperati banii pentru notar.” ZAU???

Dupa ce am descusut-o mai mult era deja nervoasa ca ii pun intrebari si incepe sa imi ceara actele pentru credit, inainte sa ma dea afara ca “am treburi mai importante de facut, nu pot sa stau toata ziua sa va explic, ca tot nu intelegeti!”

Inapoi la creditul cu avans 0%, evaluarile nu vor da in veci procentul calculat de ei, ci vin cu aproximativ 9-15% sub valoarea curenta a casei, fiindca tin cont doar de dimensiunea apartamentului; toate imbunatatirile si toti banii bagati de proprietar in casa nu conteaza pentru banca.

Motivul pentru care fac bancile asta este sa fie sigure ca indiferent de fluctuatiile de pret ale pietei de imobiliare ai pot sa-si recupereze banii vanzand casa, daca persoana creditata nu isi mai poate plati ratele.

Inapoi la creditul ipotecar cu avans 0% de la Alpha Bank, banca nu da preaprobare in scris. Evident, si-ar fura caciula, deci suna doritorul de bagat la jug tot neamul pe zeci de ani si ii spune verbal ca cererea de creditare a fost aprobata. DAR, este de fapt vorba despre o aprobare de a CERE un credit de la banca. Asta nu inseamna ca I se va si da suma ceruta ori I se va da o suma de bani!

Insa asta nu iti spune nimeni, ba chiar te asigura ca de acum totul este rezolvat si in cel mai scurt timp vei avea banii in cont.

In cazul lui A, concluzia dupa evaluare a fost ca I se aproba o suma cu 4% mai mica decat cea ceruta, doar daca poate plati avans 15% din suma respectiva. In alte cuvinte, vax! Pentru a cumpara casa trebuie sa scoti diferenta dintr suma ceruta de vanzator si suma pe care ti-o da banca, plus avansul; cale lunga de la credit ipotecar cu avans 0%!

Concluzia este sa nu crezi niciodata pe nimeni, fie ca e banca, prieten ori strain, atunci cand iti spune ca este OK cu creditul, a fost preaprobat si toate cele – fiindca mai mult ca sigur nu este adevarat, iar asta nu neaparat din vina persoanei case se imprumuta la banca.

                                Cand ceva este prea frumos sa fie adevarat, tocmai ai luat teapa

Bucuresti, capitala europeana unde mori cu cardul de gat

E cod portocaliu de caldura. Sunt 40 de grade la umbra. Ai nevoie de hidratare, trebuie sa bei lichide, mai ales daca esti pe drum, prin autobuze de 7 ore.

Asa eram eu ieri, cand am ajuns in zona Unirii, fix in toiul caldurii tropicale. Banii de buzunar ii cheltuisem deja pe diverese xeroxuri (btw, pe vremea mea maica, la xerox te duceai cu monezile, acum te duci cu zecile de roni daca nu bati drumul pana la metroul de la Unirii) in zona posh din nord, unde tragi cu tunul sa gasesti un indicator catre CASMB. Dar asta e alta poveste, al articol.

Inapoi la ce ne doare, stateam in intersectie si dam ochii roata dupa un butic cu sucuri. Vad unul maricel si ma duc, cu cardul bancar sa imi iau ceva de baut.

Nu se poate plati cu cardul!

Alt butic, aceasi poveste. Dupa 30 de minute deja blestemam toate bancile din lume si tot sistemul de carduri – aveam bani, dar nu puteam sa ii folosesc la plata!

Pentru cine intreaba, la Mec si KFC erau cozi d-alea ca pe vremuri, de nu intra nici musca intre “codisti”, deci nu erau afacere.

Last resort: scoatem banii de la un ATM. Bun, caut ATM, gasesc, ma chiorasc din cauza soarelui sa bunghesc ce scrie pe ecran si constat ca nu merge. Alt ATM, scos din functiune. Deci nu pot sa scot banii...

Poate merge la banca? Ei na! Dupa un periplu la trei banci imi venea sa practic lupte de strada cu tipele din spatele ghiseurilor care imi livrau placa: “Nu se pot scoate banii de pe card in banca, aici avem lucruri mai importante de facut!”

Pe cuvantul meu ca ti-as oferi un sejur inapoi in viscerele maica-tii daca nu as avea gatul prea uscat ca sa mai pot verbaliza ce am in minte!

Poate merge la un restaurant?

Intru, “aveti plata prin card?”, “avem!”, “super, un suc va rog!, “se vand doar celor care servesc la noi!”. Pai servesc sucul! Da nu merge, trebuie sa mananc cel putin un fel principal ca sa-mi dea un suc. Cum nu aveam pofta de sarmale ori mici, ca muream acolo de sete, incerc in alta parte. Alt restaurant, aceasi poveste.

Trec pe langa alta banca si zic sa mai fac o incercare, dar providenta mi-a scos in cale salvarea!!!! Un dozator de apa!!! Plin cu apa rece!!!! IUUUPIIII!!!

….

NUUU PIIII.... nu are pahare. Dar sunt intr-o unitate publica, pot sa cer un pahar de plastic, nu? Poate in strainatate, fiindca la noi, functionara de la banca a fost mai mult decat oripilata de cererea mea: “Da ce, credeti ca apa este pentru toata lumea care intra?”.

Norocul ei ca bidonul de la dozatorul de apa este prea greu pentru mine, ca precis ar fi avut o fantana in cap pentru asa raspuns.

Dupa mult chin, contemplam cardul cu bani pe el si ma uitam cu jind la tonetele de inghetata si la magazinele unde se vindeau pe rupte sucuri reeeeeci. Intorc capul si vad o reclama: “Capitala europeana....”

Providenta are haz, ce sa zic!

Despre catei si pungute

Am gasit in parcare o punguta. Nu, nu era punguta cu doi bani, era punguta cu doi cacati, scuzati franchetea. De catel.

Punguta respectiva a dus la decizia obiectiva: nu mai strang dupa cainele meu!

Si acum, sa ma explic, ca stiu ca multi sar deja cu gura pe mine, dar aveti rabdare.

Acum aproape doi ani cand a aparut catelusa mea in peisajul residential mi-am cumparat si pungute pentru cacati, scuzati franchetea. Fiindca suntem in UE, capitala europeana. Civilizata, zicese (sau zice-se, nu stiu cum se scrie), ca doar d-asta imi vin toate facturile in euro. Chit ca eu primesc banii in amarati de roni, dar, na! Capitala europeana, trebe pungute la catel.

In primele luni de plimbari cand aveam “recolta” foloseam punguta. Doar ca am constat lipsa acuta de cosuri de gunoi in urbe. Iar alea care exista sunt ori arhipline ori sparte-n posterior. Si uite asa imi duceam pungutele acasa...

Pana cand m-am murdarit, fiind in parc. Ia apa de unde nu-i!

Capitala europeana, UE, civilizatie, stai murdara de cacati, scuzati franchetea.

Mai trec zilele si intr-o seara, cand ma chinuiam sa “recoltez” am colectat niste injuraturi d-alea ca la tara – prea ca la tara! - de la doi mosuleti care n-au avut ce face. O fi razbunarea arma prostului, dar proasta de fata s-a simtit al naibii de bine cand punguta mea plina a aterizat pe pantofii mosului cu gura bogata. La propriu, nu glumesc!

In alta seara, cand se intampla sa fiu super ametita dupa 12 ore de munca se gaseste o tipa sa ma prinda de mana sa me traga in jos in plin proces de “recoltare”. Basca insultele fara numar!

Uite-asa se umple usor, usor paharul...

Pai eu imi plimb cainele si pe mine pe langa ghene de bloc infecte, pe strazi pline de cacati, scuzati franchetea, adun dupa al meu si primesc injuraturi? Plus cate-un tampit care se gaseste sa puna mana pe mine sa ma traga intr-o parte sau alta!

In acelasi timp, in parcarea mea nu pot sa merg de cacati, scuzati franchetea si pungute, basca meniul vecinului de la ap 19 si prezervativele aluia de se *ute de doua ori in fiecare noapte, dar nush inca care este (da, este intentionat)!

In acelasi timp, cand ies cu verisorii mei in parc - fara caine, ca doar barosanii si puradeii de beizadele au voie cu caini in parc – trebue sa fiu cu ochii in paispe dupa pampersi folositi, cacati, scuzati franchetea, de puradei de orice varsta care folosesc parcul pe post de toaleta plus mucurile de tigari si sticle sparte de la vagabonzii cu doua labe!

Ei, asa nu se mai poate! De acum incolo nu mai exista pungute la mine in “trusou” si ferit-a sfantul sa se mai gaseasca vreo babaciune sa mai scoata un sunet ca pana nu imi face parcarea luna nu imi scapa! Ca viata e greu, dupa cum spune Daniel Petrescu!

Deci, da, de acum nu mai adun dupa catelul meu!

Grija pentru noile generatii este promovata...

Libertatea de exprimare

Ce este libertatea de exprimare? Ma uit in jurul meu si gasesc multe variante de raspuns, dar in principiu libertatea de exprimare e aia care iti aduce nota 4 la purtare si/sau exmatricularea in sistemul de invatamant si concedierea in sistemul de sclavagism numit “piata muncii”.

Tot libertate de exprimare s-o numi si libertatea pe care si-o ia Prof. univ. dr. Catoiu Iacob cand isi injura studentii gratuit, pardon, contra 500euro taxa anuala, la fiecare examen, timp de 30 de minute, numarate pe ceas.

Pentru cine nu stie, asta-i Catoiu, care se considera a fi "profesor":

Iara colega-su, Lector. Univ. Dr. Gheorghe Ciobota are si el libertate de exprimare cand vine la tine, la student, cu respiratia aia imputita – la propriu, nu de la rahanul care-l mananca toti cei de teapa lor – si iti susura ca nu poate sa te treaca la materia pe care o preda morsa esuata de Catoiu daca nu ii cumperi suita de carti marca Ciobota. Si tot libertate de exprimare se numeste cand te suna la orice ora ii vine lui in capsorul ala care a ramas cu fruntea stranta de abia il mai suporta gatul de greu ce e, sa-ti spuna ca inca nu i-ai luat cartea. Dar si tu ai libertatea de exprimare aferenta, asa ca daca iti permiti, poti sa-i spui la telefon sa se duca.... Asta daca vrei sa renunti la facultate, in principiu.

Libertate de exprimare o fi si cand te injura agentul de imobiliare atunci cand iti permiti sa-l deranjezi si sa-i oferi niscaiva mii de euro ca sa faca... nimic. Ei, sa zicem ca omul munceste – pana la urma iti raspunde la telefon, iti spune clar ca nu poate sa faca tranzactia dupa cerintele tale, dar ca iti ia banii daca iti vinde apartamentul cu 20.000 euro mai putin decat valoreaza.

Da, este munca, are si omul libertatea lui e exprimare, deci nu trebuie sa-l judeci ca te injura si-ti inchide telefonul in nas.

Si mai sunt, dar azi nu mai am chef sa-mi mai amintesc, deci raman pe alta data!

Razbunarea TNR: articolul "Un tanar onanist din Bucuresti..." adevarat sau nu?

http://www.timesnewroman.ro/monden/9558-onanist-bucurestean-dezamagit-de-oferta-imobiliara-eu-vreau-sa-inchiriez-doar-baia-nu-si-camera


Pe 13 iunie 2013 sustineam un "tanar" care facuse o mare greseala de etica si nu numai: furtul de proprietate intelectuala. De ce il sustineam? Fiindca stiam ca scopul lui a fost sa aduca mai mult trafic siteului pentru care lucra. Lucram amandoi.
Lipsa de morala si etica doar ce o discutasem cu vreo 9-10 ore inainte, cand a avut sclipirea sa ma consulte cu privire la modificarea si postarea unei caricaturi marca TNR pe siteul nostru (DA, era al nostru, la vremea aceea!). O mare prostie, evident.

Chiar daca a facut exact pe dos si a reusit o mare magarie, l-am sustinut in fata tuturor, desi se discuta sanctionarea lui in toata redactia. Acum, dupa ce mi-am petrecut tot anul 2014 si mult din 2013 si 2015 prin spitale, din cauza "tanarului", inca nu inghit razbunarea celor de la TNR, anume articolul de mai sus.

O fi bine, o fi rau?...

Ca sa ma lamuresc, fac si eu o "magarie" de gen, ca doar lucrez inca in bransa, desi tipul in verde si-a dat silinta sa ma vada la 2 metri sub nivelul marii.
Magaria de serviciu: adevarul despre TNR si ce au scris in articolul cu onanistul.

In primul rand, la Times New Roman lucreaza o multime de "tineri" onanisti la vreo 40 de ani, ca si ex-colegul meu. Stiu de la un fost TNRist care a rupt zagazurile manariilor si a spart gasca, formand o familie cu acte si tot. Cu alte cuvinte, a iesit omul din randul palmistilor si acum ii da mana (fara intentie) sa ii dea pe fata pe fostii colegi.

Dar, vedeti voi, cui pe cui se scoate si onasitul pe onanist miroase: asa se face ca tipul in verde din articol ar cam inchiria toate baile din Bucuresti, Alexandria, Timisoara si Amsterdam, ca sa petreca cu Manuela si Palmela nopti si zile de ... cum s-o numi, ca vis nu e. Poate fantezie.

Dar cam atat, ca ma trece un fior de etica jurnalistica, d-aia predata de Horea Badau ori Dragos Stanca* si trebuie sa ma opresc inainte sa dau din casele mari tot ce stiu.


(*cei doi mari doctoranzi se au cu etica ca nenea Scaraotschi cu tamaia)

Suleiman Prostolificul, sceneta

Suleiman sta turceste pe divanul lui aurit.

Se aud batai puternice in usa iar aceasta se deschide lovindu-se puternic de pereti si intra sultana Hurrem, cu pasi greoi si hotarati.

• Hurrem, tu erai, raza mea de soare! Am crezut ca au navalit paganii in srai. Ia loc!
• (strambandu-se scarbita Hurrem se aseaza cranata pe o perna) Suleiman, fi-tu te-a tradat, mancati-as!
• Ce vorba e asta Hurrem?
• Adica, (cu glas mieros) padisahul inimii mele, scumpul tau print Secszade Mustafa te-a tradat. Intre timp, ii creste burta.
• Eunuci! Sa vina Secszade Mustafa!

Usile se deschid si intra Secszade Mustafa insotit de trei cadane.

• Bine ai venit, viteazul meu. Cine sunt cadanele astea?
• Bine te-am gasit, tata! Ele sunt Manuela, Palmela si Batistela. Le-am gasit pe strada, in drum spre serai.
• Bine. Sultana Hurrem te acuza de tradare!
• Minte, tata! Cand sa am timp de tradare, ca eu am fost la vanatoare de cad... caprioare! Nu am avut timp de comploturi.
• Bine, fiule, poti sa pleci. Vezi Hurrem, ti-ai facut griji degeaba.
• Na un puradel Suleiman! (Suleiman ia copilul in brate, se uita la el si il boteaza apoi incepe sa il legene) Stii ca Ibrahim te-a tradat? (iar se stramba)
• Ce? Sa vina Ibrahim!

Pasa Ibrahim intra in iatac cu un copil in brate.

• Ibrahim, m-ai tradat?
• Nu sultane! Cum sa fac asa ceva? Abia am scapat cu viata din ultimul atentat al sultanei Hurrem.

Ea se stramba si ii creste burta.

• Da, asa este, uitasem. Poti sa pleci. Stai! Ce-i cu copilul din bratele tale?
• Este fata mea nelegitima, sultane.
• Nelegitima? Tradare! Taiati-i capul!
• Stati, stati! Cine o sa mai conduca imperiul?
• Padisahul meu, mai na un puradel, ca sa conduca imperiul.
• Ce norocos sunt ca te am, Hurrem! Taiati-i capul lui Ibrahim!

Imediat dupa ce ies ienicerii cu Ibrahim, intra sultana Hatice.

• Marite sultan, l-ati omorat pe sotul meu, pasa Ibrahim. Va rog sa imi permiteti sa ma retrag la manastire.
• Suleiman, te tradeaza! A complotat cu Ibrahim!
• Hatice, sora mea frumoasa, tu vrei sa ma omori?
• Cum puteti sa va ganditi la asa ceva, sultane? Durerea pierderii sotului meu este prea mare pentru mine si vreau sa ma retrag din serai...
• Ca sa te omoare! Tradatoarea! Stai sa ma mai stramb un pic! Dragostea mea, daca nu o omori, eu ma sinucid!
• (ingrozit) Luati-o pe Hatice si taiati-i capul! Hurrem, eu nu pot trai fara tine, raza mea de soare!
  

  

Zambind dulce din nou, Hurrem ii mai pune un copil in brate sultanului. Suleiman il ia si il pune pe genunchi, avand deja cate un copil pe fiecare brat.

• Ba Sulimane, parca ti-am spus sa-l omori pe Mustafa! De ce mai traieste? Vrei sa ma omor?
• Raza mea de fericire, am uitat! Sa vina Mustafa!

Intra Secszade Mustafa cu 5 cadane. Trei dintre ele sunt cele pe care le stim, doua sunt noi.

• Mustafa, cine sunt cele doua cadane noi?
• Asta-i Bordela, am gasit-o in piata si asta-i Penicilina, am gasit-o intr-o tufa pe langa serai.
• Foarte bine, viteazul meu! Sa te pregatesti de urmatoarea expeditie.
• (strambandu-se oripilata) Suliman! Ti-a spus ca a gasit-o in tufe! Ce cauta in tufe? Omoara-l boule! Pardon, dragostea vietii mele...
• Secszade Mustafa, ce cautai in tufe?
• Pai...
• Taiati-i capul!
• Nu, tata! Orice, dar nu capul! Ce or sa mai faca cadanele? O sa ma paraseasca toate!
• Nu capul ala, Mustafa, cel pe care il porti pe umeri!
• A, m-am linistit!

Ienicerii il iau pe Mustafa, care zambeste tamp. Hurrem ii mai da doi copii lui Suleiman, care, vizibil in dificultate, ii pune pe o perna, apoi incearca sa ii numere, dar se lasa pagubas.

• Sultana Hurrem, dragostea vietii mele, acum du-te, trebuie sa vina cadana favorita, ca este joi.
• Ce? Ce cadana favorita? Padisahul inimii mele, nu ma lasa sa dorm singurica!
• Sumbul! Sumbul!

Intra seful eunucilor, Sumbul. Sultana Hurrem ii sopteste sa o ucida pe cadana favorita. Sumbul pleaca, apoi este chemat iar de catre Hurrem.

• Mai bine omoara toate cadanele, tot haremul! Nu, nu, omoara toti turcii!

Sumbul iese ingandurat, soptind ca pentru sine Off, sa chem ienicerii? Sau sa comand 10kg de otrava? Nu, mai bine chem toata oastea otomana. Sau, pe tipul ala, Stefan al Moldovei?

Creier n-am dar nici nu-mi trebuie, episodul Cracana de la buda

In aceasta imagine vedem cum o juna din peisajul #rural mioritic, (#romania ba!) ori #russia cracaneaza in fata cacastorii o biata pasare. a se remarca icoana de mare interes religios plasata chiar pe usa de la cacastoare.
Amin si-un... tron usor!

Cum sa nu iti faci treaba, marca Peugeot Militari sau De ce sa evitati reprezentanta Peugeot

A venit vara, au mai scazut cheltuielile, zic sa imi repar masina, ca saraca arata ca un hobo din buricul NYului.

Zis si facut! RCAul, ITPul, hopa sus si hai la serviceul de cartier sa aranjam rotilele, ca la cat de dezumflate sunt, nu ajung prea departe cu ea. Problem solved, masina-i gata de drumul cel mare, la serviceul meu de “suflet”, Top Smart Auto, din Berceni, al lui Iacob Adrian.

Doar ca la un semafor ma manca pielea sa o iau pe o scurtatura, sa evit transeele de la metroul care inca nu pare sa mai ajunga la ruptul motului, chiar daca au trecut vreo 6 ani de la prima sapatura. Drumul Taberei stie de ce! Si Udrea si toti aia de au promis ca fac metrou la fiecare candidatura.

Revenind la problema, o iau pe scurtatura si in fata am un taxi. In loc sa rupa acceleratia, baiatu opreste, deci cu nervii de rigoare, opresc si eu si zic sa dau inapoi, sa trec de el ca nu stie a conduce. Numa ca insul se doveste mai dibace si trage in marsarier cu toata forta, rezultand o ruptura de “falca” la masinuta mea: toata bara din fata este crapata. Din fericire, nenea taxiu da RCAul si hai la constatare. Acolo, nenea “expertu” constata ca masina are si farul rupt, plus cateva indoituri prin spatele barei, dar baga mana in foc ca nu sunt din evenimentul disputat.

Din care alt eveniment or fi, doar el stie, ca eu accidente sau incidente nu am mai avut!

Anyway, ma pune sa zic la ce service vreau sa merg, zic de Top Smart Auto, el imi zice ca nu se poate, pot sa ma duc doar la reprezentanta Peugeot si ma pune sa semnez ca nu ma razgandesc intre timp. Cu actele in mana si masina botita ajung la reprezentanta.

Intru, gol. Ioc gagica la “front office”, ioc tehnicieni pe la service, ioc reprezentanti vanzari. O fi inchis si au uitat astia sa incuie usa? Nu, sunt in timpul programul, asa scrie pe usa. Hmmm...

Misunand prin zona, dau de biroul de conta, unde, minune! e o tanti care ma indruma catre biroul de service. Ajung, bat la usa, ioc raspuns. Inauntru este foarte evident ca sunt doi insi. Repet scena cu batutul la usa si nimic. Inapoi la tanti de la conta. Tipa vine pe branci, vizibil iritata, sa bata si ea la poarta raiului. Dupa ce nu primeste raspuns il suna pe unul dintre tipi si ii spune sa descuie usa.

Aham, trebuie sa il sune de partea cealalta a usii ca sa ii deschida. Clever! Si eu care zicem ca au inventat astia clanta...

Apare un baiat, descuie si ma invita inauntru cu un zambet ultra larg, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. In timpul discutiei, ma uit la bine la el, Stefan Rosu, pe nume. Dragut baiatul, necasatorit. Dar, business first – sa-mi vad masina reparata si apoi poate ne vedem si la o cafea.

Il ajuta un invatacel, Daniel Enache, despre care aflu ca este baiat de la vopsitorie, cu o ambitie mare.

Tot acum ma incanta Stefan cu povesti despre noul concept Peugeot, despre cum au plecat toti vechii angajati si cum o sa devina firma un competitor de seama pentru serviceurile mici. Evident, cu el, Stefan Rosu, la carma.

Dupa ceva povesti si un roman de “ce trebuie reparat” la masina, pe langa pagubele din accident, ramane sa ma sune cand primeste acceptul de la firma de asigurari.

Si trece o zi, trec doua, trece ziua cand trebuia sa ma sune, il sun eu pe el. Degeaba, apelurile sunt respinse ori ignorate. Dupa 5 zile, ma duc la ei, la reprezentanta sa ii caut pe astia doi si ce sa vezi?! sunt in sedinta si nu pot fi deranjati!!! Zau???

Cer audienta la directorul de reprezentanta, omul vine, discutam si imi promite ca rezolva personal situatia. A doua zi situatia este la fel de nerezolvata.

Timpul sa trecem la artileria grea: il sun pe Iacob Adrian, de la Top Smart Auto si in doua zile masina mea era in serviceul recomandat de el, sub supravegherea domnilor George si Eugen, iar eu imi vad de treaba cu o masina de schimb.

Ce am invatat din asta?

Sa nu mai dau pe la reprezentanta Peugeot, ca imi pierd timpul degeaba! Daca am ceva de rezolvat, ma duc la Top Smart Auto, la Iacob Adrian si rezolv imediat problema, la pret competitiv, nu la tarif umflat cu pompa, ca in reprezentanta. Ceea ce va recomand si voua! 

Adevărul despre traficul din online sau Cum face audiență cel mai drept dintre daci

Petrecând ultimele zile la biroul pe care speram să îl populez timp de mulți ani îmi trec prin minte diversele motive pentru care sunt forțață să-mi dau demisia în favoarea lui șefă-miu.

Dar despre omul care mi-a distrus viața și cariera fără să clipească voi scrie pe larg în altă postare.
Revenind la audiența noastră cea de toate zilele, cel mai mare portal de știri din țară a scăzut drastic în topurile de audiență de o lună și ceva încoace, iar ca urmare, bossi s-au sesizat (tardiv) și s-au panicat, trecând apoi la atac.
Atac care a constat în reformularea motto-ului după care se ghida toată coșmelia Facem audiență fără a promova nulitățile

Toate bune și frumoase până aici, doar că motto-ul s-a păstrat pe dinafara gardului, dar știrile dinăuntru au fost grabnic populate cu Gabor, sânii lui Vancea, blugii fără material doar cu tampon și alte minunății de gen, sugative de clickuri și likeuri, care au provocat o erecție instantă agregatului care ține clickurile. Și un haos general pe pagină care a fost strangulată de comentariile negative și înjurăturile fanilor care se obișnuiseră cu o calitate superioară.
Frumos, nimic de zis!

Dar unde este acea verticalitate promovată intens de către dl. director Andrei? Unde este acea decență fără de care nu poate trăi dl. director Andrei? Unde este calitatea cerută de dl. Mihai? Unde sunt toate acele piedici morale care stăteau în fața obținerii primului loc în SATI?

Să fie oare un singur răspuns la toate întrebările de mai sus și anume goana după audiență (a se citi bani)?
Cumva dl. director a constatat pe propria piele că trebuie să faci un compromis atunci când vrei să fii premiant cu coroniță în topuri? Ei, păi putea să mă întrebe pe mine. fidelul lui angajat, cum stă treaba cu diferența dintre audiență și calitate.
Sau... poate că nu este atât de bun pe cât se crede. Da, șefă-miu, MARELE SPECIALIST în Social Media, Andrei nu este atât de bun în ceea ce face! Nu este atât de bun cât să poată face audiență fără cururi goale (buci, în termenii lui filozofici), sâni și vedetele de carton ale altor trusturi media.

Înspăimântător gând pentru cineva care a crezut enorm în capacitățile lui, în profesionalismul lui și în vastitatea cunoștiințelor acestui om.
Și mai urât este sentimentul copleșitor care pune stăpânire pe mine atunci când realizez lașitatea lui Andrei. Este un LAȘ! Preferă să scape de singurul om care a încercat și a reușit în proporție de 1% să-i înțeleagă mintea întortocheată cu veleități de geniu neînțeles, în loc să îl catalogheze imediat ca fiind un nebun al cărui loc este la Spitalul 9. Preferă să de-a cu șutul în omul care l-a protejat de micile scandaluri cotidiene pentru a-l lăsa să-și facă magia și să se ocupe de lucruri mai faine, mai mărețe.
Preferă să mă concedieze fără remușcări decât să recunaoscă că mi-a impus niște reguli care nu i-ar fi permis nimănui să facă audiență, niște reguli absurde care au condus la căderea mea și a paginilor.

Am protejat și cocoloșit atâta vreme un LAȘ, mai puțin deștept decât credeam eu, care mă aruncă ca pe o cârpă!

Cruda realitate...

cu dragoste si toate cele, lui ULI

Plata face diferenta

Care este diferenta fundamentala dintre romani si straini? Conceptia, stilul de viata ori...ce anume?

Zic eu dupa cateva luni bune de promovare ca plata face diferenta intre romani si restul lumii. Sa zic si cum am ajuns la concluzia asta.

Incerc de doi ani sa vand un apartament. Este mare, spatios, modern si are tot ce ai vrea sa aiba un apartament, dar are si un pret. Cu 10.000 de euro sub valoarea reala a apartamentului.

Multi au fost cei veniti sa vada, insa toti au avut aceeasi problema: “Scump! Dincolo, la confort 2 era mai ieftin!”

Si unde pui ca indivizii erau si oripilati de reactia mea: pai de ce vii tu sa vezi un apartament de 60 mii de euro, cand tu vrei sa iti petreci urmatorii 40 de ani din viata traind intr-un apartament de 30 mii, confort 2, fara imbunatatiri si cu vreo 30 de metri patrati mai mic? O fi vina mea ca iti cer seriozitate? Nu prea cred. O fi vina mea ca incurci lumea cu turism imobiliar si vrei sa accept negocierea unui pret de la 60 de mii la 30 de mii? N-as spune.

Pe urma mai vine unul ca el vrea apartmentul fara imbunatatiri si nu vrea sa plateasca pentru ele. Dar il vrea neaparat pe al meu, care are toate imbunatatirile posibile. Si se supara ca nu il las la pret de apartament vechi, de 45 de mii. Si tot eu sunt aia care e “scroafa”, inchei citatul.

Si daca tot a venit vorba, termenul “negociabil” este abstract pentru romani. Daca pui pret fix, nu e bine ca vrea romanu sa necocieze. Daca pui pret de unde poti negocia ori este prea mare, ori se asteapta sa scazi cel putin 60% din valoarea bunului respectiv. In cazul apartamentului, negociabil inseamna discutarea a 1.000 in minus, dar romanu tot badaran: vrea sa scazi cate 10-20 de mii! Te mai si injura la sfarsit, ca nu vrei sa lasi la pret.

Nu trecu mult de la faza cu apartamentul, ca m-a pus cineva sa-i inchiriez o locuinta. Omul a pus un pret din care sa aiba ce negocia, desi apartamentul este in stare impecabila. Si vine romanu': domne, e prea scump! Lasa 70% din pret si vin la tine. Ai nu ma-nebuni! Vii la mine moca, ca ce mama lui de proprietar, ala inchiriaza de placere si dupa ce te *a*i tu in casa lui, de face smotru o saptamana dupa tine, mai ramane si cu datorii. Si tot e scump!

Alta, vrea doar doua camere din trei, dar nu accepta sa mai bagi pe cineva peste ea. Cucoana, ori iei apartamentul asa cum e, ori pui mana si iti cauti apartament de doua camere; nu te astepta sa iti las eu 3 camere la pret de doua, ca asa vrei tu!

In schimb, strainii se asteapta sa platesti pentru orice!!! Vrei sa adopti un catel? Bun, plateste taxa de adoptie! Vrei sa cumperi catel? Plateste taxa de pedigree, cainele plus taxa ca detii animal! Si am venit eu ca romanu, care vroia sa adopte caine gratis. Normal ca m-au linsat aia, cand au auzit ca ma astept sa adopt fara bani.

Si la mine in tara, conationalii vor sa ia gratis apartamente, sa stea in chirie de doi lei, dar in conditii europene – atunci isi amintesc ca suntem in sec 21, in UE! Ferit-a domnul sa bagi romanul in casa cu mobila veche, ca il insulti! - si in general sa primeasca totul gratis, pe tava, fara sa faca nimic.

Da, plata face diferenta intre romani si straini!

Adevarul despre eJobs

Lucrez in regim freelancing de aproape doi ani. Uneori am bani sa fac echitatie de doua ori pe saptamana, alteori nu am nici bani sa cumpar paine. Dar zilnic aplic la cel putin 5-6 joburi pe colosul eJobs.

Rezultatul este acelasi in proportie de 80%: aplicatia nu este citita, iar jobul expira la aproximativ o zi dupa ce am aplicat. Ghinion, mi-am zis.

Pana cand am incercat sa recrutez – atentie! - voluntari prin intermediul eJobs, pentru compania din India cu care colaborez de un an.

Ca orice ins neavizat, citesc putin prin FAQ si apoi ma pun sa completez formularul pentru inregistrarea companiei. Toate bune, contul se activeaza, postez jobul, imi aplica o multime de oameni si zic ca ma uit peste Cvuri a doua zi.

A doua zi, soc si groaza! Cvurile au ID in loc de nume si date de contact. Hopa.... ceva nu e ok, asadar dau un mail pe eJobs.

Raspunsul vine dupa o zi de framantari si nu este deloc imbucurator:

“In vederea activarii contului dvs eJobs avem rugamintea sa ne trimiteti o copie a certificatului de inregistrare de la Registrul Comertului precum si o imputernicire semnata si stampilata din care sa reiasa ca puteti recruta personal pentru compania inregistrata pe site-ul eJobs “

De unde pana unde?

Nu spunea nimic despre asemenea acte...

No, hop pe telefon sa vad care e problema. Si acum vine partea interesanta care m-a facut sa trag o fuga la sala si sa descarc nervii pe sacul de box pana nu mai aveam articulatii la pumni.

E mai interesant sa relatez discutia tip dialog, asadar, enjoy:

• Buna ziua, etc
• eJobs, buna ziua.
• Am facut un cont de companie zilele trecute si acum il vad blocat si mi se cer anumite documente. Ce s-a intamplat?
• Asta e procedura.
• Care procedura? Nu scria nimic despre copie dupa certificatul de inregistrare pe website.
• Scrie in emailul trimis si asta este procedura.
• Dna, inainte sa imi fac contul nu am fost instiintata ca am nevoie de copie dupa certificatul de inregistrare.
• Pai nu, ca nu este nevoie.
• ????
• Dar asa este procedura.
• Haideti sa o luam altfel, ca nu ne intelegem: de ce a fost blocat contul?
• Asta e procedura.
• (deja plesneam de nervi!!!) Unde scrie asa ceva pe siteul eJobs?
• Nu scrie.
• Dna, mai intreb o data: de ce a fost blocat contul? Tipa nu ma mai rabda si inchide telefonul. Nice! Asa da client service, n-am cuvinte! Sun iar!

Dupa aceasi discutie cu alta insa, este chemata “sefa” care imi repeta aceasi poezie fara sens, pana ii scapa porumbelul :”Nu am putut verifica informatiile”. Ei, acum ajungem la ceva...

Dupa inca 20 minute de intrebari care ince cu “de ce” din partea mea si raspunsul obsesiv “Asta e procedura”, aflu ca nu a fost gasit codul CIF pe siteul de la Registrul Comertului.

O informez pe doamna ca nu aveau cum sa gaseasca firma localizata in India la Registrul Comertului din Romania, chestie care se dovedeste peste puterea ei de intelegere si convorbirea se incheie 1-0 pentru ea: trebuie sa le trimit actele respective.

Ok...trimitem actele. Din fericire directorul indian este baiat de treaba si accepta sa trimita actele pe mailul de la eJobs. Acte trimise, confirmare la telefon ca actele au fost trimise, cica se activeaza contul.

Dupa doua zile se activeaza contul, dar jobul postat a fost sters, deci trebuie pus din nou. Imi aplica oamenii, pe unii ii selectez pentru mai departe si a doua zi – soc si groaza! - contul iar e blocat!

Telefon la eJobs, din nou. Se repeta prima discutie, zic ca am trimis actele, o cheama pe “sefa”.

De data asta “sefa” are alta problema:

“Ati trimis, dar actele au fost trimise de catre alta persoana, nu de dvs.”

Sa mori tu! Fata!

Ii explic frumos ca Redactorul sef nu umbla cu certificatului de inregistrare de la Registrul Comertului al unei firme, dat fiind caracterul confidential al acestuia, rezulta ca a primit email de la directorul firmei.

Dupa cateva bajbaieli, “sefa” accepta sa deblocheze contul. Finally!

Dar dejeaba, ca dupa doua ore se rezgandeste eJobs si iar am contul blocat. Telefon, din nou. Cer direct cu “sefa”, care are alt raspuns: “Nu avem ce face cu un email, trebuie trimis fax cu actele”.

Pfuaiiii! Cum sa il pun eu acum pe nenea director din India sa trimita fax? Deja am dubii cu privire la site, dar hai ca o fac si pe asta. Baietul, directorul, inghite si gogoasa asta, dar se pare ca de data asta cere si el un certificat de prelucrare a datelor si un certificat de inregistrare de la eJobs.

Eu inca nu stiam asa ca telefonul de la “sefa” eJobs ma ia un pic pe nepregatite. Tipa e super-furioasa ca I se cer asemenea documente oficiale si “strict confidentiale” si ca rezultat ea ne inchide contul si gata. A mentionat ceva si despre “cum sa dau eu documente unui neica-nimeni din India, care poate nici nu exista”.

Cu nervii intinsi la maxim, iau o decizie controversata, dar care se dovedeste foarte utila, in final. Ma dau drept directorul si incerc sa fac un cont pe eJobs, asistata de un operator de-al lor, fiindca deja miroseam ceva imputit la astia de la eJobs. (la o cautare temeinica am gasit si eu datele companiei din India, din fericire. Ma rog, m-a ajutat un prieten care a terminat Politehnica, dar...) Sun si prima intrebare este ce scriu la CIF, firma fiind in India. Raspunsul vine clar “Codul CIF”. Ok...exista Registration Number si CIN la firmele straine; care dintre astea e codul CIF o intreb. “VAT” imi raspunde. Pe vremea mea, maica, VAT era TVA in limba engleza, dar poate s-or fi schimbat treburile si scriu la CIF valoarea de VAT. Evident, imi da eroare. Ii comunic tipei, ea zice sa le incerc si pe “ale de le-ati spus inainte”. Le incerc, merge cu Registration Number. O intreb de vreo zece ori daca este sigura ca este bine, ea e sigura, fac contul si iar pun anuntul si incep recrutarea. Si eJobs iar imi blocheaza contul.

De data asta au dat de naiba astia de la eJobs! Sun si cer cu “sefa”, imi zic oful si ea imi susura aceleasi cuvinte ”Asta e procedura”. Dupa un schimb de replici demne de doi taximetristi din intersectia de la Razoare “sefa” rabufneste si scapa “Nu ati vorbit cu operator de la noi”.Eu insist ca am vorbit. Iar insulte, iar nu si nu, pana cand se enerveaza de tot si scapa perla neagra:

“Noi nu avem cum sa verificam firmele din strainatate!”

Concluzia:

In urma unei saptamani obositoare, am realizat de ce nu reusesc si pace sa imi gasesc un job prin eJobs: astia blocheaza conturi dupa bunul plac si ii doare in partile bombate de candidati! Singura modalitate de a debloca un cont este plata a minim 1.000 ron, care te absolva de orice responsabilitati (asta am aflat de la o alta operatoare mai tontuta si mai sincera).

Plus ca mai au o “problema”: firma care trebuie trecuta la “datele firmei” trebuie sa fie exact aceeasi cu cea din “username”.

Cu alte cuvinte, daca vreau sa fac recrutare pentru holdingul X, firma Y, trebuie sa trec doar datele holdingului, ci nu ale firmei pentru care angajez.

Iar acum ma intreb cat a platit Ringier ca sa aiba anunturi la care firma recrutoare era Elle sau Unica.ro, cum am intalnit de atatea ori pe eJobs?

Aceasi operatoare sincera mi-a spus ca dupa inregistrarea unei firme un operator cauta CIF pe internet si daca nu il gaseste sau nu gaseste exact denumirea “Gigel.SRL”, bifeaza datele ca fiind incorecte si blocheaza contul. Ca om care s-a ingajat via eJobs la compania “Zed Digital” doar ca sa afle ca de fapt lucra pentru Yazbill Ltd, companie care se ocupa de fostul Seeme, actual LoveTrap, site de videochat, treaba cu verificarile mi se pare doar o insiruire de cuvinte care sa sune bine.

O alta problema care mi-a sarit flagrat in ochi este “regulamentul” privitor la firmele de videochat: nu au voie sa posteze anunturi pe eJobs. Cica... Si e plin siteul de ele. Cum se poate? Contra cost, desigur: intre 1.000 si 3.000 ron contul si anunturile postate si gata dispar obstacolele.

Iar ultima si cea mai grava problema, dupa mintea mea, este faptul ca eJobs nu le ofera candidatilor un raspuns atunci cand blocheaza un cont de companie. Tu aplici si apoi te miri de ce nu raspunde angajatorul. Eventual ii tragi cateva insulte pe social media, cum am patit eu, fiindca unul dintre conturi, desi blocat, are anuntul vizibil. Si va fi vizibil inca 28 de zile, deci am de indurat multe injurii de la oameni nevinovati care nu au habar de afacerile absolut ne-transparente (ca sa nu zic altfel) ale eJobs.

Care este adevarul despre eJobs?

Sunt un site care urmareste sa faca cat mai multi bani, pe orice cai, mai ales pe cele necurate, promovandu-se drept cel mai mare, mai sigur si mai serios site de recrutare din online-ul romanesc. Si ca un ultim comentariu, datele candidatilor nu sunt protejate, ci vandute catre terti, tot pentru bani (informatie aflata din diverse surse reliable).

In plus, la o cautare simpla pe internet se pot vedea datele de contact ale persoanelor care au CV pe eJobs. Si da, chiar daca ai CV privat! Si chiar daca persoana care cauta nu este un as al informaticii!

Ca tot veni vorba, daca te tenteaza sa platesti pentru un CV personalizat, NU O FACE! Cvurile personalizate apar ca o simpla afirmatie in contul companiiilor: “X are CV privat. Plateste ca sa il vezi”. Scurt si la obiect.

Si inca un pont: firmele vad aplicatiile recente, deci daca incerci sa iti castigi traiul ca vanzator pana iti apare in cale postul de biochimist pentru care ai invatat zeci de ani, poti sa iti faci deja dosarul de somaj – toti angajatorii vor vedea ce ai de gand si se vor gandi ca azi vii, maine pleci.

Razboi civil in bloc

Functiile pe bani au fost intotdeauna contestate si discutate, iar daca poporul nu prea stie in ce constau ele exact, iaca izbucneste razboiul.

Cam asta se intampla pe la asociatiile de bloc, mai ales vreo 2 ani, de cand au aparut cu totul si cu totul alte legi (de aur!) care sa reglementeze bunul mers al gospodarilor de bloc si angajatii lor.

Sa luam un studiu de caz: un bloc de 10 etaje a cate 5 scari, cu o singura asociatie si un administrator care tinea fraiele si greul pentru ca locatarii sa poata trai linistiti cu intretineri mici, iar presedintele si cenzorul sa isi vada de somnul cel de ...pace, momentan.

Dar ce te faci cand administratorul dispare brusc?

Intrii in razboi! Combatantii se aduna pe fronturi si dupa multe sedinte si discutii se solidarizeaza in 2 grupuri mari, fiecare cu proprii candidati.

Primul grup, A, isi alege comitetul si purcede la judecata, sa aiba meritul ca sunt primii care ii dau in judecata pe ceilalti.

Grupul B face o puternica campanie activa de zugravire, plombare si reparare de tevi, cu gesturi largi si foarte mediatizate in scara blocului, pentru a ii cuceri pe alegatori. La plata intretinerii, inca strunita de Grupul B, locatarii primesc sfaturi, intretineri mici, amanari si bomboane, ca parte a campaniei.

Dupa ce grupul A isi vede procesul respins de catre judecatorul fara chef de scandaluri gospodaresti, trece la ofensiva: da iama in avizier!

Rupere de chei, spargere de geamuri si pilire de lacate, in timp ce maldare de foi electorale sunt imprimate la foc continuu in incercarea de a convinge locatarii ca “al nostru e mai destept”. Zilnic, sub avizier se strang mormane de hartie, dar in zadar.

Grupul A trece la organizarea de sedinte, initiativa salutata cu mult interes de catre paznicii, liber profesionistii si fostele cadre militare din zona, care incep sa aiba ocupatie. Sau, cum spuneau romanii, paine si circ, deoarece sedintele se incheie cu cate un pahar de vin pentru toate lumea, la carciuma din piata.

Grupul B se vede nevoit sa treaca la intentarea de procese si au noroc! Cazul se accepta si se judeca, fiind primul dintr-o serie lunga cat o zi de vineri de procese intre A si B.

In acest timp, anunturile de la avizier se succed rapid, iar locatarii se enerveaza fiindca nu mai stiu la ce sedinta sa vina si la care sa nu vina. Alt motiv de iritare sunt si intretinerile care incep sa creasca ca Fat-Frumos datorita razboiului din tribunal.

Timpul trece, razboiul se inteteste, dar toata lumea pierde...locatarii pierd rabdarea si banii, grupul A pierde teren, iar grupul B pierde procesele.