miercuri, 30 decembrie 2015

Minciunile despre apartamente de vanzare

Am incercat sa vand casa. Si anul trecut si anul asta. Insa nu vindeam de dragul de a vinde, ci pentru a finanta cumpararea unei alte case. Adica vindeam o locuinta pentru a-mi cumpara alta. Am fost de mai multe ori aproape de indeplinirea vanzarii, dar de fiecare data nu am reusit sa inchei treaba, insa nu din cauza mea.
DAR, am auzit atat de multe asa-zise motive pentru care nu pot sa vand, ca pot sa scriu o carte. Dar nu am scris-o (inca), ci am preferat sa iau pe rand motivele lor cel putin … si sa spun adevarul despre apartamentele de vanzare.

Am luat ca baza articolul asta: http://www.blogulimobiliar.ro/de-ce-nu-se-vand-unele-locuinte/ , unul dintre multele articole pline de minciuni scrise si promovate de catre agentii imobiliari.


Zice nenea asta, agent imobiliar, evident, ca:
“Odata inceput procesul de vanzare al locuintei, telefonul incepe sa sune iar zeci de agenti imobiliari iti vor prezenta portofoliul lor de clienti, pentru ca intr-un final doar 5-7 potentiali clienti sa-ti treaca pragul.”

Zau? Pai unde sunt agentii aia, ca ii mananc! Eu m-am rugat de agentii imobiliari sa imi vina cu cineva! Le-am promis si le-am dat si in scris ca le dau comision mai mare decat au cerut daca imi gasesc cumparator! 2-3 dintre ei au adus cate un client care habar nu avea ce cauta la mine in casa si atat!
ATAT!
Nici vorba de portofoliu de clienti, nici vorba de clienti interesati sa cumpere! Toate persoanele care mi-au intrat in casa de mana cu un agent imobiliar erau veniti sa admire apartamente de vanzare, sa faca comparatii intre un apartament de 3 camere si unul de 2 camere ori pur si simplu aveau chef sa insulte pe cineva! Nici nu s-a pus problema sa vina vreun agent imobiliar cu un client care vroia sa cumpere o locuinta. Aici nu refer la casa mea, ci la orice alta casa – persoanele care au venit NU AVEAU INTENTIA sa cumpere o locuinta!

Trecem mai departe si gasim in articol “Lipsa de flexibilitate a proprietarului”

Da, este adevarat ca orice vanzator propune un pret, dar vanzarea se incheie cu alt pret. Total de acord! Dar de aici si pana la a face propuneri “deocheate”, de genul “mai lasati 15.000 de euro si cumpar” e cale lunga! Foarte lunga, dragi agenti imobiliari si asa-zisi clienti!
Am pus apartamentul meu la un pret care imi permitea sa negociez, stiind ca il voi vinde cu 3.000 euro mai ieftin, ca sa vezi, tocmai la valoarea reala, pe care o cunosc foarte bine.
Dar vine agentul imobiliar si imi reproseaza cu cea mai mare aroganta ca pretul este prea mare si ma “sfatuieste” sa il las cu 7.000 euro mai jos. Adica ajungem ca un apartament scos la vanzare cu 60.000, a carui valoare reala este 57.000 sa il vindem cu 50.000!
Zau? Pai, gaseteste-mi si mie un super-deal ca asta, sa pot sa cumpar alta locuinta SUB VALOAREA ei reala!
Aaa, stai, nu se poate, fiindca apartamente de vanzare se gasesc doar la “alte preturi”, in viziunea agentului imobiliar. Pai, in cazul asta, nu am nevoie de tine, multumesc.
Poate ar trebui sa afle si agentul imobiliar ca Pretul unei case nu se reduce la negociere cu mai mult de 2-3%!!!


Mai departe cu miniunile agentilor imobiliari: “Potentialii clienti din aria de acoperire a agentului tau imobiliar nu sunt de acord cu pretul tau de vanzare”

Nici nu ma astept sa fie, ma astept sa vina sa negociem. Unde sunt acei clienti interesati sa cumpere o locuinta? Nu sunt! Nu sunt, fiindca nu ii intereseaza sa cumpere!
Atunci cand te intereseaza NEGOCIEZI! NEGOCIEZI pretul si incerci sa il aduci la pretul la care vrei tu sa cumperi, nu abandonezi! Another one busted!

Urmatoarele motive aduse in discutie sunt pertinente, fiind vorba despre starea neadecvata a casei, din punct de vedere al curateniei, al ambientului general, cat si despre lipsa promovarii suficiente.

In cazul meu, nu se pune problema de ambient neplacut, dar in ce priveste promovarea, agentul imobiliar este responsabil. Corect? Corect!
Cat timp acest agent imobiliar vine cu persoane care nu sunt in “target”, degeaba vine.
Cateva exemple reale din experienta mea, toti adusi de catre agenti imobiliari:
  1. barbat singur, cauta casa; intra, vede, ii place, dar imi spune ca el nu are ce face cu 3 camere, asa ca sa las pretul la nivel de 2 camere. POFTIM????
  2. femeie singura, clar foarte instarita; vine, se uita in jur, ii pute casa – probabil a Dolce Gabbana The One, ca alt miros nu era in casa – imi spune ca ea sta in vila cu piscina si podea de marmura, deci nu o sa vand in veci casa mea cu gresie ieftina, din care iesi pe un palier cu ghena. CE MAMA NAIBII CAUTI LA MINE IN CASA, FEMEIE?
  3. cuplu, sunt clar foarte impresionati de casa, dar cand intreb despre negociere aflu cu stupoare ca au venit sa afle ce inseamna confort I la 3 camere; saracii, vor cumpara un apartament de 2 camere, confort II, cu 30.000 euro, dar au venit cu agentul sa vada cum arata o locuinta de 60.000euro – asa, pentru comparatie...
  4. cuplu, el studiaza atent casa, apoi incepe sa intrebe: “in camara se poate aduce teava de apa? In balcon se poate aduce teava de gaz? Pot sa sparg peretele comun cu iluminatorul? Nu? Hai, ca nu ne intereseaza!” DIN NOU, CE CAUTI IN CASA MEA? MARS SI CONSTRUIESTE-TI SINGUR CASA!

Nu trebuie sa fii agent imobiliar sa iti dai seama ca apartamente de vanzare cu 3 camere, situate in fata unei scoli, gradinite, langa parc, piata si policlinica sunt exact ce cauta familiile cu copii. Mi-a venit vreun agent cu asemenea potential client? NU!
Timpul trece, clientii nu apar si pac! imi vine agentul cu placa “aaa, nu se vinde, e de mult pe piata, e ceva in neregula, nu intereseaza pe nimeni, scadeti pretul cu 10.000, altfel nu aveti sanse!”
Ai, nu zau!



Cam astea sunt minciunile cu care va duc de nas (unii dintre) agentii imobiliari, asadar mare atentie cu cine conlucrati cand vreti sa tranzactionati o locuinta.



luni, 14 decembrie 2015

„Ii deranjezi! Pleaca!”

Ii deranjezi! Pleaca!” Asa s-au incheiat 5 ani de minciuni.

Ce poti sa mai spui cand oamenii pe care ii admiri, pardon, admirai, te arunca ca pe un gunoi, fara sa aiba macar obrazul sa iti spuna in fata sa pleci?
Putin spre nimic, chiar daca mintea si sufletul iti sunt inundate de ganduri. Ieri s-a incheiat un capitol al vietii mele – inca unul, se tot incheie, dar nu se deschinde nici unul. 5 ani in care am trait multe rele si singurele momente frumoase erau legate de o mana de oameni care ma faceau sa vad luminita de la capatul tunelului printre cele mai sumbre ganduri.

Dar iata ca totul a fost o minciuna. Acum... cum sa arunci tot ce ai trait in 5 ani? Cum sa arunc toate vorbele intelepte pe care mi le-au spus? Ia de arunca in vant “Nu te lasa!”, ia de arunca “O sa fie bine, ai sa vezi!”... tocmai ceea ce m-a facut sa-mi revin dintr-o depresie crunta.
Dar nici zambetele si pupaturile nu au fost reale. Nici vorbele cu talc despre nesimtirea musteriilor de la volan, care se poarta ca in viata nu au fost reale.
Nici nimic!
Hai, mai stai, ca urmeaza momentul meu!” nici asta nu a fost reala. Daca stau bine sa ma gandesc, poate nici discutia legata de procesul de insolventa nu a fost reala. Poate a vrut doar sa ma faca sa cred ca nu am nici o sansa. Cine mai poate sti?

Realitatea este ca deranjam. Ok, dar de ce nu mi-ati spus, dragilor? Cand toti stiati situatia mea si motivul pentru care imi petrec atatea ore cu voi, de ce nu mi-ati spus scurt si la obiect ca va deranjez? Va era rusine?
A, pardon, cineva care se plange altcuiva nu este rusinos, este doar, hm... cum se spune... nesimtit?... las?... nu stiu, oricum nu mai stiu nimic, tot ceea ce credeam ca este real s-a dovedit a fi minciuna. Stau si ma gandesc cum m-au suportat atatia oameni, cred ca sunt peste 20 de insi, fara sa aiba curajul sa imi spuna sa plec? Bine, poate nu deranjam atat de mult in anii trecuti, dar in ultimele patru luni? Nici macar unul dintre voi nu s-a uitat in ochii mei, sa imi spuna serios sa plec, fiindca deranjez.
Cand ma gandesc de cate ori am ras impreuna, am mancat impreuna, mai ca imi vine sa zic sa va stea in gat. Dar nu pot, nu ma lasa inima, ca inca este proasta si inca tine la voi.
Cand vad ultima postare inca mi se strange sufletul la gandul ca trei dintre oamenii pe care ii admiram puteau fi morti. Chiar, daca eram eu in clubul ala, dona cineva ceva pentru mine? Nu bani, sange, un gand bun, o rugaciune? Probabil ati fi gandit "ce bine ca am scapat de ea, acum nu ne mai deranjeaza!".
Asa cadou de Craciun, mai rar...