Bataie de joc pe banii clientului: episodul Curierul

“Este o perioada foarte aglomerata si nu mai garantam ca ajunge coletul!”

Stiu ca este decembrie si firmele de curierat au multa treaba, dar chiar sa spui ca nu mai ajung coletele, parca este prea de tot! Mai ales ca prima data cand am avut probleme cu un curier nu era decembrie, nu era perioada aglomerata.

Se intampla acum 5 luni, in toiul verii. Doar ce devenisem client fidel al curierului, de nevoie, in mai. Pana atunci eram foarte multumita de serviciile de la FanCourier, asadar doar la ei faceam comenzi. Toate bune si frumoase, trimit comanda in iulie si astept doua zile, sa ajunga la destinatie. Dar nu ajunge. In colet erau medicamente si bani, indispensabile destinatarului. Sun la FanCourier, aflu ca oamenii “nu au cu ce sa ma ajute”.

Adica eu am platit aceasta firma sa transporte in siguranta un colet, acesta nu a ajuns, dar ei nu au cu ce sa ma ajute! Mai mult, domnisoara “amabila” ma invita sa ma descurc singura, sa verific pe la vecini, poate a ajuns la alt numar coletul. Si imi inchide telefonul.

Sun iar.

Despre confirmare de primire nu se pune problema, cautarile dupa AWB produc un gol simpatic foc, daca judec dupa reactiile altor domnite care chicoteau suav “cautarea nu a returnat nici un rezultat” la intrebarea unde mama naibii este coletul meu.

Noroc ca dupa cateva amenintari una dintre fatuce imi da legatura la un coleg, care reuseste sa afle ca pachetul meu a ajuns la o anume doamna Farcas (NU destinatarul), dar nu imi poate spune de ce.

Sun la destinatia coletului meu, le spun sa o caute pe doamna Farcas. Dupa 3 ore ma suna de la destinatie si imi spune ca mai sus pe strada, cu 8 numere mai sus (!) au localizat coletul meu, la familia Farcas! Din fericire, familia Farcas este o familie de bun simt si nu au desfacut coletul, doar l-au primit cu bucurie.

Dupa asa servicii de calitate de la FanCourier am facut sesizare la OPC, dar cand vine raspunsul mai sa fac infarct: cica FanCourier a livrat coletul a doua zi dupa comanda, la destinatia exacta. Adica atunci cand a venit OPC-ul au facut rost de acte care sa ateste ca si-au facut treaba, chiar daca era o minciuna sfruntata. Evident, la OPC nu m-au crezut cand le-am spus ca nu este adevarat. Mai precis, nu ca nu m-au crezut, dar cat timp FanCourier a prezentat actele, cuvantul meu nu mai conta.

De atunci am tot schimbat curierul, doar-doar gasesc unii care sa-si faca treaba. Si am gasit: Sprint Curier. Dar s-a rupt bula de experiente fericite si cu astia. Vine decembrie.

Pentru cine nu stie, in decembrie ai noroc daca ti se raspunde la telefon la firmele de curierat. Eu n-am avut noroc vreo 5 zile: pur si simplu nu raspundeau la telefon. Ma rog, firmele care servesc persoane fizice, fara contract cu ei, in decembrie, fiindca jumatate dintre firmele de curierat nu mai servesc amarastenii. Deci raman cu 3 optiuni mari si late: Sprint Curier, Fan Courier si Cargus.

Dupa mult chin, reusesc sa pun comanda la Sprint Curier, cu ridicare a doua zi. Dar surprize-surprize, cand vine curierul nu are chef sa scrie AWBul si sa-l lipeasca pe colet, desi toti colegii lui au facut-o in alte luni. Cand intreb cum detecteaza coletul ii sare tandara: are o problema cum am spus “alo” cand m -a sunat, are o problema ca nu a gasit adresa scrisa pe colet, are o problema cu tot ce misca. Ca sa nu mai zic ca mi-a gresit numele, dar cica “nu conteaza”.

Concluziile:

Platim servicii. Cica Romania are cele mai ieftine servicii din Europa si America. Asa o fi, dar aia care spun ca la noi sunt servicii ieftine, oare calculeaza si raportul calitate-pret?

Degeaba platesti doar 20 de lei pe o livrare daca nu mai ajunge la destinatie! Degeaba platesti doar 20 de lei pentru o livrare daca te-ai rugat 3 zile de curier sa iti ridice comanda! Degeaba platesti doar 20 de lei pe o livrare care ajunge cu 3 zile intarziere! Degeaba platesti doar 20 de lei pentru a fi tratat ca un cersetor care il trage de maneca pe curier sa ii dea un ban de paine!

Pentru calitatea serviciilor oferite de curier aia 20 de lei sunt o suma foarte mare! Al naibii de mare!

Adult, vreau sa invat sa patinez in Bucuresti. Well, NU SE POATE!

Ma uitam cum cad olimpicii pe gheata saptamanile trecute si am zis ca pot si eu sa cad pe gheata la fel de bine aka m-am hotarat sa incerc sa patinez pentru prima data. Evident, m-am apucat sa ma interesez cum intru pe gheata prin patinoarele de mall.

Prima tentativa o dau la Afi Cotroceni, unde au ditai patinoarul, destul de liber in timpul saptamanii. Ca orice om dau un telefon sa ma asigur ca nu apar la patinoar ca floricica. Ei, acum incepe circul!

Nu am patine, deci trebuie sa inchiriez – 11 lei.

Nu stiu sa patinez, deci am nevoie de instructor. Spre stupoarea mea, 30 de minute cu instructorul fac aproape 30 lei!!!

Uau! Asta da tarif, as vrea sa iau si eu 1 leu pe minut, mai ales ca lucrez vreo 10-12 ore pe zi, zilnic. Dupa calculele mele, asta ar insemna vreo 720 lei pe zi, 5040 pe saptamana, 20160 pe luna! Sunt constienta ca patinoarul nu plateste instructorul cu 30 lei pe sedinta, dar totusi!

Cu tot cu intrare, costul unei sedinte de initiere cu instructor ajunge la 52 lei pentru 30 minute! Imens!

Oare nenicii de la patinoarul din Afi stiu ca au un business in Romania? In Romania unde un numar mare de muncitori inca sunt platiti cu 800 lei pe luna???

Dupa socul financiar, imi mai da una tinerelul “amabil” care a binevoit sa raspunda la telefonul de la patinoar: nu stie cand este patinoarul mai liber!

“Adica tu stai acolo, cu arena sub privire, zi de zi or in ture, whatever, dar nu ai habar cand vin in medie mai multi oameni sa patineze?” il intreb.

“Da.” imi raspunde el.

Sunt curioasa de ce o fi secret cand se umple patinoarul de plozi scapati din inchisorile numite scoala. Le aduce un profit faptul ca vin si refuz sa intru pe gheata fiindca este prea aglomerat, iar ca urmare ei pierd un client platitor de minim 18 lei?

Dupa ce m-am lamurit ca Afi nu merita osteneala, incerc la Liberty, un alt patinoar de mall.

Dau un telefon sa vedem cu ce ma pot uimi – din pacate nu am fost dezamagita. La patinoarul din Liberty se ofera servicii doar pentru copii. Daca vreau sa se uite la mine un instructor, pot sa negociez la negru o ora, face to face, ori sa imi aduc eu singura pe cineva. Al lor star al patinajului lucreaza doar cu minori. Din nefericire pentru mine, sunt trecuta binisor de 17 ani. Cu alte cuvinte, nu am ce cauta la ei, iar tinerelul de la telefon nu se sfieste sa imi spuna asta fara menajamente ori urma de client service.

Daca tot nu am gasit unde sa patinez la caldurica, incerc si la patinoarul din Drumul Taberei, poate poate acolo sunt conditii mai prietenoase. Se pare ca oamenii de acolo nu stiu sa foloseasca inca telefonul, ca nu raspunde nimeni.

In concluzie, daca esti adult si vrei sa incepi sa patinezi in Bucuresti, in Romania anului 2016, aproape 2017, iti pui pofta-n cui!

Nu exista servicii decente, la un pret decent, daca vrei sa patinezi. Ai doua variante: ori lasi o caruta de bani pe la un patinoar doar ca sa apuci sa incalti patinele si sa cazi prima oara in 30 de minute, ori te aventurezi de unul singur si te increzi in pokemonul suprem sa nu iti rupi gatul.

Ca de obicei, in teorie, exista numeroase posibilitati, dar in practica NU SE POATE!

Trump challenge

Romanu-i prost, dar al dracului cat cuprinde!

De ce trebuie romanul sa faca panarama intotdeauna?

De nevoie trebuie sa pun deseori anunturi de vanzare ori inchiriere, anunturi care sunt intotdeauna bascalite si terfelite de cocalari. De ce?

Cu anume te deranjeaza ca eu caut o rochie pufoasa sub 100 ron? Stii ce am de gand sa fac cu ea, pentru ce o cumpar? Nu!

Cu ce mama naibii te deranjeaza ca inchiriez apartamentul cu 300 euro? Stii cati bani am bagat in el? Stii cat de greu am facut acei bani? NU!

Eu cum pot sa ma abtin sa nu iti dau UE la anunt cand vinzi o garsoniera de 30mp, in fundul Brancusiului cu 50.000euro?

Mi se spune des ca acele comentarii (de gen bagami-as, faceami-as in tine) au rolul de a ma “aduce cu picioarele pe pamant”. Zau? Cum se face ca misoginismul dus la extrem este vazut ca o metoda de a aduce pe cineva cu picioarele pe pamant?

Am facut un experiment acum 2 luni: am postat pe aceleasi grupuri de FB acelasi anunt de inchiriere, de pe doua conturi diferite. De pe contul meu si de pe contul unui prieten barbat.

Guess what?

El nu a primit injurii, doar cateva mesaje ale unor oameni care chiar erau interesati sa inchirieze.

Dar la anuntul de pe contul meu s-au scris comentarii atat de oribile, ca nu le pot reproduce. Toate de la cocalari care isi cauta apartamente cu conditii de lux, dar care se intampla sa nu aiba un shfant in buzunar. De la mumite pe care le tin parintii in Cotroceni, in chirii de 1.000 euro pe luna, pentru ca ele sa rupa cluburile in doua. De la tarani care inca se pisa in fundul curtii, langa troaca porcului, dar vor parchet dublu stratificat si canapea de piele cand se muta in buricul targului la Bucale.

Cat despre produse...

Am cautat o rochie alba sau pastel, preferabil de mireasa, pentru doua poze pe cal. Intai m-am uitat la inchirieri: sar de 2.000 ron, adica doua zeci de milioane. Ok, hai sa cautam rochii pe grupurile de pe FB. Dau anunt, spun ca nu dau mai mult de 100 ron si incepe distractia.

Sar tipe care au dat 20.000-30.000 de lei pe o rochie si incep sa ma faca in fel si chip. Batjocura in stil mare. Daca tu ai chef sa dai zeci de mii de lei pe o rochie, foarte bine, este nunta ta! Dar nu ma injura pe mine fiindca caut o rochie frumoasa pentru cateva poze!

Migram spre alte produse si ajungem la electronice. Monitoarele LCD se dau cu 500-800 de lei pe grupuri. Il pun pe al meu cu 350, incepe balacareala.

Este clar ca romanul de rand este primul sa sara cu gura, sa improaste cu noroi spre cei din jur, apoi sa tipe ca l-ai injurat. Misoginia ne este implementata adanc in sange, dublata de prostie si rautate. Rautate care nu exista pe vremea comunismului. Nu exista sa ne sapam unul pe altul, atunci eram uniti. Acum suntem uniti de o rautate profunda, care transpira excesiv pe retelele sociale.

America si-a ales noul presedinte. Restul lumii este in doliu

“Tu stii cine sunt eu?”

"Da, un bou!"

Acest articol are ca titlu o intrebare. O intrebare simpla, dar cu mult, mult subinteles. Poate o sa par mult prea carcotasa, dar trebuie sa va informez ca intrebarea “Tu stii cine sunt eu?” este un adevarat steag rosu. Atunci cand aveti in fata sau pe monitor un personaj care intreaba “Tu stii cine sunt eu?” este clar: aveti in fata un prost!

Intre prost si visul de maretie

Cine ma cunoaste stie ca am avut sansa sa cunosc persoane foarte destepte, dar si indivizi care au avut ceva rani dupa accidentul de caruta de la Caracal. Absolut toti cei din ultima categorie m-au intrebat cu spranceana ridicata “Tu stii cine sunt eu?”. Da, stiu, esti un dobitoc care se crede buricul pamantului. Sau o vaca siliconata care se crede mare vedeta, doar fiindca are un blog si se vede mai des la televizor decat in propria oglinda.

Pipita siliconata care mi-a adresat minunata intrebare astazi, de m-a convins sa pun mana si sa scriu ast pamflet se intituleaza Adele (!) Chirica. Curca siliconata care nu si-a sters fluidele corporale dupa relatia cu Nicu Sota – milionar mioritic, pentru cine nu stie – se crede mare somitate in ce priveste copiii cu handicap, doar fiindca apare des la “Abces din rect”. A, pardon, se crede mare desteapta si fiindca are si ea un blog.

Mademoiselle Adele are si un alt hobby: se foloseste de imaginea fiului ei, bolnav de o boala grava, pentru a sensibiliza opinia publica. Da, situatia copiilor cu handicap din Romania este demna de mila, iar familiile acestora sunt disperate. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa umpli internetul de pozele copilului, langa care mai pui si pozele tale lacrimogene.

Nu asa se face o companie serioasa, nu asa se rezolva problemele majore. Dupa ce ca madama siliconata Adele a umplut internetul de poze cu copilul, mai are si rusinea, pardon, prostia, de a intreba “Tu stii cine sunt eu? Tu stii cu cine te pui?” atunci cand un utilizator de FB a facut mostruasa greseala de a folosi o poza de pe net cu copilul ei.

Vai, ce crima!

Cum sta treaba cu copyright-ul? Pai, cat timp pozele cu baietelul umplu internetul, inclusiv FB-ul mamicii Adele, e de inteles si de asteptat ca aceste poze sa fie folosite din cand in cand. Avem voie sa folosim aceste poze? Evident, nu! Dar nu toti utilizatorii de intenet stiu asta, asadar atunci cand pui I imagine online, mai ales cand faci poze pentru Libertatea si apari la TV des, riscul ca imaginile cu baietelul sa fie folosite in diverse parti este undeva la 110%.

Vai, ce crima! Un utilizator de net a reusit sa dea peste o imagine cu copilul lui Adele Chirica si sa o folosesca in mod contextual pe FB.

Vai si amar de utilizator! “Tu stii cine sunt eu?” zise Adele. “Tu stii cu cine te pui?” Imi pare rau ca nu m-a intrebat pe mine, ca o lamuream. Da, ma “pun” cu o idioata siliconata cu iluzii de grandoare, care stie sa discute civilizat. Evident, pentru civilizatie iti trebuie creier, ceea ce ii lipseste duduii.

Poate cel mai dureros fapt este acela ca asemenea tufa de Venetia are un copil. Are pe mana un omulet care trebuie educat sa devina un om de nadejde, chiar daca se lupta cu o boala grava. Ce vede acest copil la mama?

Ce vad si majoritatea copiilor la parinti: un personaj pus pe harta in permanenta, care nu stie sa discute, ci doar sa sara la bataie. Doar indivizii profund lipsiti de educatie pot sa incerce sa ameninte o persoana cu statutul lor. “Tu stii cine sunt eu?” este intrebarea de capatai al idiotului care are ca singur mijloc de aparare pumnul. Omul destept nu merge la intimidare, ci rezolva problema cu tact si bun simt. Cu parinti care nu pot mai mult decat “Tu stii cine sunt eu?” nu avem de ce sa ne miram ca noile generatii se cred indreptatite la orice, bun sa rau si apeleaza la “Tu stii cine e mama/tata? Vine si te bate!” tot mai des atunci cand ceva nu le convine.

Mai ies oameni din copii astia? Sincer, nu cred!

PS: cum am aflat de discutia mentionata mai sus? Adelus nu e singura care monitorizeaza netul :)

Tara lui “Nu se poate!”

Romania este tara lui “Nu se poate!”- la fiecare pas te lovesti de refuzuri. Indiferent in ce context, indiferent de locul in care esti, in Romania nu se poate! In Romania:

• nu se poate sa cumperi un obiect daca nu ai banii fix: nu exista sa ti se schimbe 50 ron sau orice alta suma, asadar ramai fara obiectul respectiv
• nu se poate sa iti schimbi numele de fata cu numele de dupa casatorie: duci actele la primarie, toate bune, cand sa platesti impozitul nu se poate, ca figurezi cu numele vechi
• nu se poate sa platesti cu cardul in majoritatea locurilor publice
• nu se poate sa-ti platesti impozitul online, fara sa stai la coada la finante: iti trebuie parola, care se ia de la ghiseu, fix in perioada 01-03, cand se platesc impozitele
• nu se poate sa gasesti un colet ratacit fara awb, in conditiile in care pentru majoritatea coletelor nu ti se da un awb
• nu se poate sa aduni un grup de oameni nedreptatiti si sa-i convingi sa-si ceara drepturile in mod legal
• nu se poate sa convingi un grup de oameni care isi rup masinile in gropile de pe o intrare amarata sa faca cheta sa repare straduta, chiar daca pentru fiecare contributia este mai mica de 10 ron
• nu se poate sa ceri informatii despre un produs fara sa te certe vanzatorul si sa-si bata joc de tine
• nu se poate sa platesti cu monezi, chiar daca suma nu depaseste 5 ron
• nu se poate sa iesi pe strada cu cainele fara sa te injure cineva
• nu se poate sa stai pe scaun in ratb-uri daca nu esti batran sau gravida
• nu se poate sa retragi bani de la caseria bancii, daca bancomatul nu merge
• nu se poate sa nu incerce cineva sa te fraiereasca
• nu se poate sa-ti faci bijuterii la comanda, dupa modelul tau
• nu se poate sa-ti faci pantofi ori geanta la comanda, dupa modelul tau
• nu se poate face o drenare de chist sinovial fara preconsult (desi ai deja consult si radiografii) si internare in spital de o zi
• nu se poate....

Concluzii dupa 2015 - Partea a II si finala

Ziceam ca o sa continui epopeea anului 2015 si iata ca a venit momentul cand am ceva timp sa fac asta. Ramasesem la aventura arheologica, care aventura nu se poate trai in Romania, desi siturile arheologice abunda. Dar nu am mai apucat picior de aventura in strainatate, ca am decis sa fac niscaiva tranzactii imobiliare.

Nu mai zic pe larg, ca am tot scris despre ce am invatat cand am vrut sa cumpar o casa, despre minciuna de la Alpha Bank si asa mai departe. Acum zic de oameni.

Stiti proverbul ala cu “Omul sfinteste locul”? No, la noi e invers: Omul impute locul!

Imi vine cumparatoarea la usa, ii place casa, toate bune, dar nu avea avans la credit. Eu zic sa facem treaba, ca doar ne intelegem, ca doar fata veneam printr-o prietena, etc, si accept sa ma imprumute cu mia de euro pentru avans, sa nu ii fac probleme la banca. Si sa dau mai departe mia de euro, catre fata de la care cumparam eu o casa.

Mare greseala! Cea mai mare greseala!

Am zis sa fiu om cinstit, sa facem lucurile ca la carte, cu acte si tot, dar cand banca i-a refuzat cumparatoarei creditul, a trebuit sa ii dau inapoi banii impumutati. Bun, ii dau banii, ca doar si fata de la care cumparam trebuie sa-mi dea inapoi banii primiti, fiindca nu era vina mea ca nu mai puteam merge mai departe cu tranzactia.

Dar ce sa vezi, cand sa-mi dea fata 2 banii, pe numele ei Catalina Rascanu, de ce sa ne ascundem dupa deget, imi spune cu relax ca nu e problema ei, nu e vina ei.

Dar nici vina mea nu e, asa ca fuga la notarul care intocmise actul, fiindca stiam ca dna notar ma asigurase ca la o adica Catalina Rascanu trebuie sa-mi dea inapoi avansul, ca asa prevedea contractul.

Guess what? Dna notar, Irina Daniilescu, pe numele ei, vine cu o scuza cel putin penibila: “nu e bine facut contractul, nu ai cum sa-ti recuperezi banii”.

Ce?

Pai tu ai facut contractul, madam! Tu mi-ai spus ca e ok, ca daca treaba merge prost imi recuperez banii!

Acum, stai si te socoate! Unde am gresit?

Cand am avut incredere in notar? Evident, trebuia sa mai cer o parere! Chiar doua, douazeci!

Cand am avut incredere in Catalina Rascanu? Evident, nu trebuia sa o consider om si sa cred in cuvantul ei.

Cand am vrut sa o ajut pe cumparatoarea mea? Evident, nu trebuia sa o ajut, trebuia sa o las sa se descurce singura cu avansul, sa o tin una si buna, ca vreau avans si nu ma intereseaza.

Dupa o vara de alergatura si cheltuieli colosale, m-am ales doar cu o gaura imensa in buget si invatatura de minte sa nu mai am incredere in oameni. In nimeni! Indiferent de job, indiferent de pozitie, de ce ne leaga, ori nu ne leaga. Pur si simplu, nu trebuie sa ajuti pe nimeni cu nimic, fiindca tot tu pagubesti.

Intre doua acte, am apucat si sa particip la o emisiune de la Prima TV, Mama mea gateste mai bine.

Dupa tarasenia cu actele, incepusem sa ma consolez cu gandul ca mai primesc un banut de la emisiune, ca eram castigatoarea unei editii. Ei, as! Nici vorba de bani! Am avut nenorocul sa fiu printre cei care nu si-au mai primit plata. De ce? De sanchi! Pe unii i-au platit, pe altii nu.

Din nou, increderea in oameni mai pierde teren.

Dar capacul a venit de la oamenii pe care ii consideram apropiati: gasca de la Cronica!

Printre ei, chiar dl. Cristi, care ma ajutase sa-mi revin. Radem, glumim, ne tachinam si intr-o zi, asa, cadou de Craciun, primit mai devreme, ma cheama paznicul “undeva”.

“Undeva” nu merg de buna voie, nici cu paznicul de la Prima, nici cu altcineva, asa ca ma trage dupa el cu forta. Ajungem la o tipa, neica nimeni, nu o cunosc, dar ea ma cunoaste pe mine si imi transmite cu drag ca persoanele cu care imi petrec timpul pe acolo nu ma suporta si vor sa plec.

Poftim?

Adica, “gasca de la Cronica” a inghitit in sec 5 ani, mai ales in ultimele 6 luni si “m-a suportat”. Dar acum nu ma mai suporta si au trimis pe cineva pe care nu o cunosc sa ma dea afara.

Nice job, Cristi & Co.! Nice job!

Taman aia pe care ii credeam (aproape) usa de biserica, aia in care aveam incredere ca sunt cu adevarat OAMENI, taman aia sunt niste...

Nu mai zic! Nu mai zic cum ii vad eu acum pe indivizii astia. Cand s-a pus problema de mers "undeva", trebuia sa-mi dau seama dupa privirile lor semi-rusinate, care au cazut in jos ca la comanda, ca au legatura cu asta, dar nu m-am prins.

Astia la care priveam in sus, ca ei stiu ce inseamna sa fii om si au coloana vertebrala, au cultura, stiu cum se traieste pe lumea asta, tocmai astia mi-au trantit cea mai clara invatatura: NU EXISTA OAMENI DE CARACTER!

Chiar inainte de Craciun, sa am la ce sa ma gandesc cand vine “Mosu”.

Concluzia dupa un an plin este una singura: nu trebuie sa ai incredere in oameni. Nu exista persoane cu intentii bune, nu exista oameni adevarati.

De ce sa ocolesti o balta, cand poti trece fix prin ea, stropind toti oamenii din jur? Oricum te vor injura! Te vor injura fie ca ocolesti balta, sa nu ii stropesti, fie ca ii umplii de noroi din cap pana in picioare. Fiindca asta le este caracterul. Astia sunt romanii.

De ce sa ridici ce a facut catelul? Fie ca ridici si pui la cos, fie ca lasi unde este, oamenii tot te vor injura ca ai caine, ca il lasi sa-si faca nevoile.

De ce sa incerci sa faci bine, cand poti fi nepasator? De ce sa faci bine, cand poti face rau? Oamenii tot te vor ataca, te vor injura si vor incerca sa te fure – fiindca astia sunt romanii! Fie ca ne place, fie ca nu!

Campanie pro – antibiotic pentru raceala

De cativa ani incoace tot suntem batuti la cap sa nu luam antibiotice. Majoritatea populatiei a bagat bine la cap indoctrinarea post-comunista si am ajuns sa ne imbolnavim intr-o veselie si sa tragem de o raceala cu saptamanile.

Aud la televizor, din gura unui medic (!!!) ca “antibioticele pierd teren si asta este un lucru foarte bun”. Aud ca trebuie sa mergem la medic “la orice semn de raceala, cat de mic” si sa nu ne tratam acasa.

Indoctrinare si spalare de creiere, exact ce ne laudam ca am “omorat” la revolutia din '89.

Sa va spun si de ce.

Matematica racelii

O consultatie costa minim 100 RON, o reteta cu 2-3 produse pentru raceala (Nurofen, picaturi de nas, Faringosept, etc), fara antibiotic pentru raceala, costa inca vreo 60 RON. Daca trebuie sa faci analize, suma porneste de la 100 RON si poate sa urce pana la cateva milioane. In conditiile in care salariul minim real este undeva la 800 RON, vizita la medic te lasa cu aproximativ 200-300 RON in minus din banii din care trebuie sa mananci si sa platesti facturile. Care oricum nu este de ajuns!

Cine castiga din campania asta?

Medicii, desigur, care ajung sa bage bani in buzunar. Ca tot se plang pe la televizor ca un salariu de 3.000 RON este “de subzistenta”. Eu una, tare as vrea sa vad un medic d-asta traind cu 800 RON, iar un salariat traind cu salariul medicului, ala de 3.000 RON asa... ca la “subzistenta”!

Revenind la raceala, daca medicul iti prescrie aceleasi medicamente pe care stii si tu sa le cumperi, de ce sa mai dai banii pe consultatii si analize? Ca sa ingrasi doctorul sarac, care se chinuie cu 3.000 RON pe luna? Pai mai bine iti vezi tu frumos de raceala, ca tot Nurofenul ala trebuie sa il iei, cu sau fara consultatie.

Nici nu mai spun de timpul pierdut la usa medicului, pentru care ori iti iei zi libera/concediu/neplatita, etc, ori te pregatesti sa innoptezi la usa doctorului.

Cu sau fara antibiotic pentru raceala?

Acum sa trec la partea cu antibioticele: de cand au fost inventate, au salvat milioane de vieti si au scurtat cu mult durata bolilor.

In cazul racelilor, daca iei antibiotic raceala nu avanseaza si nu degenereaza intr-o rinofaringita trenanta, ori o pneumonie. Mai mult, cu antibiotice durata racelii este de aproximativ 3 zile, pe cand, in absenta antibioticului, o raceala poate sa dureze si cateva saptamani. Da, sunt persoane care “trag” cu saptamanile de o raceala, ca mine, de exemplu. De ce sa fiu pedepsita, de ce sa sufar, cand pot sa iau antibiotic pentru raceala, sa ma vindec si sa imi vad de treaba?

Daca tot nu aveti dubii ca antibioticele sunt denigrate cu un scop precis, care este cresterea profitului medicilor si a clinicilor medicale, iata un exemplu concret! Cine nu se regaseste in acest exemplu... este pur si simplu minicinos, fiindca se intampla mereu, peste tot!

Exemplu: un angajat (poate fi si copil de gradi, de la cresa, scoala, etc) raceste. Nu ia antibiotic pentru raceala, se duce la medic, da o caruta de bani si se indoapa cu medicamentele “safe”, de genul Nurofen pentru raceala. Nu ii trece, dar intre timp racesc si toti ceilalti colegi din birou, ca de! Colectiv sharuim tot! Niciunul nu ia antibiotic pentru raceala, asa ca boala avanseaza la unii. Acesti ghinionisti au de ales intre a-si da demisia si a continua sa se chinuie la birou pana cand seful ii concediaza, pe motiv ca nu sunt productivi. Si ciclul se tot repeta, iar si iar...

In caz ca exemplul pare exagerat, va asigur ca nu este – am avut “sansa” de a fi concediata fiindca eram prea racita sa pot lucra si nu aveam zile de concediu. Ti se poate intampla si tie intr-o zi! Nimeni nu este de neinlocuit! Mai ales cand este prea bolnav sa mai poata fi productiv.

La copii, este de ajuns sa raceasca unul, ca toata gradinita va raci in maxim 24h. Cand va raci al tau iar va trebui sa cauti metode sa stea cineva cu el acasa, iar nopti nedormite, iar suferinta pentru cel mic. Renteaza? Nu prea.

In concluzie, antibioticul are rostul lui, fratilor!!! Nu trebuie luat ca bomboanele, dar trebuie luat la nevoie! Nu suntem in evul mediu, sa murim fiindca nu avem antibiotice! Nu va mai uitati la campaniile de spalare pe creier, ca sunt facute cu un rost clar – sa bage bani in buzunarele unora, nicidecum sa ne faca pe noi mai sanatosi!

Concluzii dupa 2015 - Ce am invatat intr-un an

Anul 2015 se anunta a fi anul schimbarilor majore, iar pentru mine a fost exact asa. Cu o singura diferenta: astrele “vedeau” schimbari pozitive, dar eu am avut parte de schimbari negative. Sa vedem ce am invatat de pe urma acestor schimbari...

In primul trimestru am invatat ca exista viata dupa ROL, cu ajutorul Oanei, al lui Cristi si Codrut. Toate bune, pana aici – am trecut de la plans continuu, la scris continuu. Un schimb bun pentru mine. Tot cu prilejul asta mi-am relansat asa-numita “viata sociala” - nu prin cluburi cum obisnuiesc 99% dintre contemporanii mei, ci prin parcuri, concerte si alte locuri prielnice intalnirilor prietenoase.

Tot scriind eu de zor, am remarcat ca am nevoie de cateva ajutoare... ei, acum vine partea interesanta! M-am apucat de recrutat scriitori voluntari, care urmau sa fie platiti dupa 3 luni de munca.

Ghici ce! Tinerii romani cu pofta de munca au pretentii de salariu de minim 1.000 euro, concediu platit, perioada de proba o saptamana, daca se poate, deloc si munca tot deloc. Pentru niste pustani de 20 de ani care inca nu stiu limbul roman, desi se declara deja absolventi de Litere, Limbi ori Jurnalism, pretentii mari monser! Prea mari, prea ca in tara lui nimanui! Pas!

Asa am invatat ca astia nascuti in democratie, dupa 89, au impresia ca imediat ce fac ochi le cade un job bun, o casa si o masina, fara ca ei sa faca nimic pentru ele.

Ce am mai invatat in 2015? Am invatat ca oamenii care isi permit sa faca mofturi, nu fac mofturi. Ati auzit de Randy Fenoli? E tipul ala care se ocupa de mirese pe la Kleinfeld. Cam director de firme, cam foarte bun designer de rochii de mireasa si cam vedeta internationala. Ei, Randy si-a facut timp sa-mi lase un comentariu despre un articol pe care l-am scris despre el.

Da, Randy Fenoli!

Ati auzit de Heinz Weixelbraun? Probabil ca nu, dar cu siguranta il stiti pe Cristian Bock din Comisarul Rex, rolul care l-a facut cunoscut pe Heinz in toata Europa. Ei, Heinz si-a facut timp sa imi raspunda la un email prin care ii aduceam la cunostiinta ca i-am facut o pagina pe Facebook. Mai mult, Heinz chiar foloseste pagina Heinz Weixelbraun Fans!

Tot in 2015 imi ardea gatul dupa niste arheologie experimentala, asadar am incercat sa gasesc un locusor placut unde sa ma apuc sa traiesc ca in evul mediu. Nu ca in Bucuresti nu traiesc ca in evul mediu – pana la urma lumina se inchide de cateva ori pe luna, de apa calda nu se pune problema (decat atunci cand trebuie sa o platesc) iar asfalt am sanse sa vad doar in filmul Asfalt Tango.

Dar, daca ma manca dorul de duca, m-am apucat sa caut tabara de arheologie experimentala prin Romania. Trimit eu mailuri, nema raspuns. De necaz, zic sa incerc prin UK, si nu oriunde, ci direct la maestrii arheologiei experimentale, Ruth Goodman si Ronald Hutton. De Ruth nu am dat, fiind plecata din UK, dar Profesorul Hutton mi-a raspuns si m-a indrumat catre tabere de arheologie experimentala si arheologie simpla din UK. Dupa discutii cu reprezentantii respectivelor tabere, m-am inscris la una dintre ele si eram asteptata sa-mi petrec luna august sapand viata unor englezi care au trait pe la 1600.

Ce nu am reusit la mine in tara, am reusit la altii! Si nu oricum, ci in regim de voluntariat, adica eu veneam in tabara sa muncesc, ei asigurau cazare si o masa pe zi, plus training, sa fie siguri ca nu le stric artefactele. Transportul si celelalte mese erau in sarcina mea. Ca un termen de comparatie, in Romania, daca iti trimiti copiulul intr-o tabara de arheologie, trebuie sa ii platesti tot, cap-coada.

Invatatura de minte – daca vrei sa faci ceva, fa-o in alta tara, nu in Romania!

Va continua...