marți, 20 decembrie 2016

Bataie de joc pe banii clientului: episodul Curierul

“Este o perioada foarte aglomerata si nu mai garantam ca ajunge coletul!”
Stiu ca este decembrie si firmele de curierat au multa treaba, dar chiar sa spui ca nu mai ajung coletele, parca este prea de tot! Mai ales ca prima data cand am avut probleme cu un curier nu era decembrie, nu era perioada aglomerata.

Se intampla acum 5 luni, in toiul verii. Doar ce devenisem client fidel al curierului, de nevoie, in mai. Pana atunci eram foarte multumita de serviciile de la FanCourier, asadar doar la ei faceam comenzi. Toate bune si frumoase, trimit comanda in iulie si astept doua zile, sa ajunga la destinatie. Dar nu ajunge. In colet erau medicamente si bani, indispensabile destinatarului. Sun la FanCourier, aflu ca oamenii “nu au cu ce sa ma ajute”.
Adica eu am platit aceasta firma sa transporte in siguranta un colet, acesta nu a ajuns, dar ei nu au cu ce sa ma ajute! Mai mult, domnisoara “amabila” ma invita sa ma descurc singura, sa verific pe la vecini, poate a ajuns la alt numar coletul. Si imi inchide telefonul.
Sun iar.
Despre confirmare de primire nu se pune problema, cautarile dupa AWB produc un gol simpatic foc, daca judec dupa reactiile altor domnite care chicoteau suav “cautarea nu a returnat nici un rezultat” la intrebarea unde mama naibii este coletul meu.
Noroc ca dupa cateva amenintari una dintre fatuce imi da legatura la un coleg, care reuseste sa afle ca pachetul meu a ajuns la o anume doamna Farcas (NU destinatarul), dar nu imi poate spune de ce.
Sun la destinatia coletului meu, le spun sa o caute pe doamna Farcas. Dupa 3 ore ma suna de la destinatie si imi spune ca mai sus pe strada, cu 8 numere mai sus (!) au localizat coletul meu, la familia Farcas! Din fericire, familia Farcas este o familie de bun simt si nu au desfacut coletul, doar l-au primit cu bucurie.
Dupa asa servicii de calitate de la FanCourier am facut sesizare la OPC, dar cand vine raspunsul mai sa fac infarct: cica FanCourier a livrat coletul a doua zi dupa comanda, la destinatia exacta. Adica atunci cand a venit OPC-ul au facut rost de acte care sa ateste ca si-au facut treaba, chiar daca era o minciuna sfruntata. Evident, la OPC nu m-au crezut cand le-am spus ca nu este adevarat. Mai precis, nu ca nu m-au crezut, dar cat timp FanCourier a prezentat actele, cuvantul meu nu mai conta.

De atunci am tot schimbat curierul, doar-doar gasesc unii care sa-si faca treaba. Si am gasit: Sprint Curier. Dar s-a rupt bula de experiente fericite si cu astia. Vine decembrie.
Pentru cine nu stie, in decembrie ai noroc daca ti se raspunde la telefon la firmele de curierat. Eu n-am avut noroc vreo 5 zile: pur si simplu nu raspundeau la telefon. Ma rog, firmele care servesc persoane fizice, fara contract cu ei, in decembrie, fiindca jumatate dintre firmele de curierat nu mai servesc amarastenii. Deci raman cu 3 optiuni mari si late: Sprint Curier, Fan Courier si Cargus.
Dupa mult chin, reusesc sa pun comanda la Sprint Curier, cu ridicare a doua zi. Dar surprize-surprize, cand vine curierul nu are chef sa scrie AWBul si sa-l lipeasca pe colet, desi toti colegii lui au facut-o in alte luni. Cand intreb cum detecteaza coletul ii sare tandara: are o problema cum am spus “alo” cand m -a sunat, are o problema ca nu a gasit adresa scrisa pe colet, are o problema cu tot ce misca. Ca sa nu mai zic ca mi-a gresit numele, dar cica “nu conteaza”.

Concluziile:
Platim servicii. Cica Romania are cele mai ieftine servicii din Europa si America. Asa o fi, dar aia care spun ca la noi sunt servicii ieftine, oare calculeaza si raportul calitate-pret?
Degeaba platesti doar 20 de lei pe o livrare daca nu mai ajunge la destinatie! Degeaba platesti doar 20 de lei pentru o livrare daca te-ai rugat 3 zile de curier sa iti ridice comanda! Degeaba platesti doar 20 de lei pe o livrare care ajunge cu 3 zile intarziere! Degeaba platesti doar 20 de lei pentru a fi tratat ca un cersetor care il trage de maneca pe curier sa ii dea un ban de paine!

Pentru calitatea serviciilor oferite de curier aia 20 de lei sunt o suma foarte mare! Al naibii de mare!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu