De ce nu-si gasesc tinerii de munca in Romania

De fapt acest articol explica bine de ce nu-si gaseste nimeni de lucru in Romania si preferam sa lucram cu straini, fie din tara noastra, fie plecand in strainatate. Am vorbit aici despre ultima “patanie” cu angajatorii romani, dar experienta mea este vasta in domeniu, din pacate, iar concluziile le-am tras de pe urma tuturor intalnirilor pe care le-am avut cu angajatori romani si straini.

Zilele trecute am fost la un interviu-discutie despre o noua colaborare. Din punctul meu de vedere a fost o discutie, sa vedem ce avem fiecare in minte, din punctul lor de vedere a fost in interviu. Aici deja apare o problema: recrutorul sau ajutorul ei, ca am impresia ca nu a fost aceasi persoana care s-a ocupat de tot procesul, apropo de ce ziceam despre munca in echipa, m-a contactat via Linkedin. Acolo am un CV foarte complet, unde apare tot ce am lucrat pana in acest moment, plus cateva articole, care pot fi luate drept referinta, daca linkurile nu ii ajung cuiva interesat de munca mea.

Oamenii ma intreaba daca ma intereseaza si ma cheama la discutii.

La discutie evaluatoarea se purta de parca nu avea habar de activitatea mea, exact ca un recrutor caruia ii vin 10-12 insi pe zi si trebuie sa aleaga unul dintre ei, fara sa le fi citit CV la vreunul dintre ei.

Trecem si peste asta, dar cand fatuca se leaga de “ce ati mai scris in domeniu pana acum” incep sa sune clopotele care anunta esecul intregii discutii. Daca voi m-ati ales pentru proiectul vostru, asa cum v-ati laudat cand m-ati contactat prima data, de ce mai intrebi ce tangenta am cu domeniul vostru? Ai vazut, sau, ar fi trebuit sa vezi, tu ori colegul tau, ca nu apare nici un fel de activitate strict pe domeniul vostru. Ce sens mai are intrebarea?

Nici unul, fiindca se presupune ca sunteti interesati sa colaboram si va asteptati sa ma adaptez cerintelor.

Dupa ce am evitat cu eleganta sa ii servesc un calup de ironii marca Catzaveica Carcotasa, tipa insista cu intrebarile non-sens. “Ce cursuri de specialitate aveti?” Poftim??? Fata draga, tu ai macar habar cu cine stai de vorba? Te intereseaza sa am cursuri sau sa fiu in starea sa-ti duc proiectul la capat? Experienta pe care o am iti spune ceva? Nu prea, din moment ce pentru ea conteaza cursurile.

In urma discutiei am ramas cu un gust amar si fara pic de interes pentru proiectul lor, mai ales ca graba de a colabora cu cineva pe care au aratat-o la inceput disparuse complet la momentul discutiei.

Dar am ramas cu o concluzie ferma: motivul pentru care nu poti sa iti gasesti de lucru in Romania este faptul ca recrutorii se agata de diverse chichite si practic refuza sa spuna lucrurilor pe nume. Asa ajungi la te trezesti peste trei luni de la prima aplicare la un job ca astepti a patra evaluare, timp in care tu nu ai cu ce sa cumperi paine.

Sa va zic si alternativa, cum se fac lucrurile in strainatate, unde lumea chiar lucreaza. Cand un angajator este interesat de o noua colaborare cauta pe LinkedIn. Cand gaseste pe cineva ale carui lucrari ii plac, il contacteaza. Daca omul este interesat de proiect, cei doi stabilesc realizarea unui draft. Daca acesta este pe placul ambelor parti, se negociaza salariul si incepe imediat colaborarea.

Nu exista “sa trimit la manager”, nu exista “ce cursuri ai”, nu exista “ce ai mai lucrat pe domeniu”. Daca nu a mai lucrat, o va face acum; daca nu are cursuri nu conteaza, fiindca conteaza sa fie in stare sa livreze un produs de calitate, conform cu cerintele angajatorului; nu exista a doua, treia, saptea discutie, fiindca managerul vrea produsul finit, nu Cvuri de analizat.

Un alt aspect care face diferenta intre a fi angajat si a nu fi angajat este negocierea salariului. Evident, salariul este mai mult plata per proiect, insa strainii intotdeauna negociaza! Vor sa fii tu, ca angajat, multumit – fiindca altfel nu iti vei da interesul, plus ca nu este nici placut nici usor sa lucrezi cu cineva care nu este multumit de remuneratie – si vor ca ei sa fie multumiti.

Prin comparatie, in Romania, esti intrebat cat vrei, recrutorul stramba din nas si asta este. In majoritatea cazurilor nici nu stii care este salariul pentru care aplici. Si, sa fim seriosi! Nu am ajuns la nivelul la care sa muncim de placere, fara sa ne gandim la salariu, cand suntem saraci lipiti.

In concluzie, angajatorul roman ramane sa-si digere munca in echipa, cursurile si cerintele salariale, pe cand angajatorul strain are parte de munca de calitate a romanilor. Fair play, nu?